Întâlnirea cu oamenii cu viață curată, sfântă, nu doar ne emoţionează, descoperindu-ne  vidul  nostru sufletesc şi mocirla păcatelor în care înotăm, ci ne oferă adesea posibilitatea unui nou început. Exemplul lor de viaţă ne dă curaj spre a înfrunta necazurile şi nedreptăţile vieţii şi ne ajută să transpunem vorbele în fapte, pentru a împlini poruncile Domnului. Unde şi cum ne naştem şi murim nu putem alege, dar ne stă în putere să alegem CUM să trăim. Dar şi pentru aceasta trebuie să mulţumim lui Dumnezeu pentru purtarea Sa de  grijă!

În urmă cu aproape 30 de ani (!) am cunoscut un sfânt în viață…Auzisem de el de la o bună prietenă buzoiancă, ce-l cercetase la necaz. Spunea că îți știe gândurile, deși era tânăr, că postește și se roagă continuu, deși nu era călugăr…și multe alte lucruri care păreau frânturi dintr-o carte veche… Am vrut totuși să-l cunosc, deși era greu de ajuns acolo, dar și mai greu de abordat direct, după slujbă.

Când am ajuns la Borănești (Ialomița), părintele Gabriel începuse discuțiile cu credincioșii și se pregătea de slujba maslului. Uitându-te la el nu doar că îți părea un tinerel plăcut la vedere și mai tânăr decât ai fi crezut, ci chiar un înger în trup, coborât pe pământ sau „scos” din…icoană!

Dar ce a scos din inima mea trăirea părintelui, vizibilă în timpul slujbei, și mai cu seamă predica sa „de foc”, e greu să spun acum și aici, mai cu seamă că a trecut amar de vreme. Dar am spus-o în cartea mea, dedicată memoriei părintelui.

Cei care l-au cunoscut nu au văzut la el „senzaționalul”- pe care-l urmărea presa, nici „banalul” -pe care-l vedeau dușmanii Bisericii, cei care-l urmăreau, ca pe Hristos fariseii, doar-doar or găsi ceva să-i reproșeze. Și unii chiar s-au străduit să găsească! Fie că face prea des maslu cu molitfe (dezlegări), fie că nu trăiește ca un preot de mir și atrage atenția asupra sa, fie că atrage creștinii din alte parohii, fie că are o „pată” pe trecut, legat de o „grupare pseudo-ortodoxă”…și câte și mai câte.

Am stat lângă sfinția sa câțiva ani, chiar dacă nu constant, zi de zi, motiv pt care pot zice că l-am cunoscut bine. I-am fost ucenică apropiată, pe când eram studentă în ultimul an la ASE, apoi profesoară în capitală. Deși părintele Gabriel părea ca o carte deschisă, fiind foarte autentic și sincer,datorită personalității sale puternice și lucrării sfințitoare, nu puteai zice că știi totul despre sine. Un lucru era evident, însă: făcea mai mult decât spunea și lăsa faptele să vorbească!

Mult mai târziu, așa cum îi promisesem cândva, am scris prima mea carte-Dincolo de miracolele credinței. Azi, sunt în postura de a o republica sub formă digitală, netipărită…Motivaţia de a scrie această carte a fost legată de împlinirea unei promisiuni făcute părintelui Gabriel, de altfel o datorie morală a unui ucenic, dar şi un act de dreptate faţă de memoria părintelui. Scopul său ultim este de a dovedi că şi acum, în prag de sfârşit de lume, există şi preoţi de mir care au ajuns la măsura Bătrânilor de altădată. De asemenea, nădăjduiesc ca ea să fie o stavilă în calea nemiloasei uitări… Şi mai cu seamă, doresc să înalţ şi în acest mod un imn de laudă lui Dumnezeu, care a dat părintelui  harul şi darul Său pentru înmulţirea talanţilor, spre folosul întregii lumi. Ştim că din puterea sa harică, cu altruism, părintele ne-a oferit şi nouă, făcându-ne martorii unor taine, fără ca cei mai mulţi dintre noi s-o merităm… Deşi azi sufletele noastre tânjesc de dorul întâlnirilor duhovniceşti  de altădată cu povăţuitorul nostru iubit, ele sunt tot mai pline de nădejdea că am dobândit un mijlocitor apropiat la Cer…

  Acest lucru urmăreşte cartea aceasta: să  dezvăluie, succint, cum a ales să  străbată slujitorul altarului de la Borănești, preotul Gabriel Nicu, calea către Cer, însuşindu-şi teologia  trăită a nevoinţei duhovniceşti. Cum smerita simplitate a unui preot fără studii teologice înalte a putut oferi lumii ortodoxe româneşti  o viziune nedeformată despre teologia trăită „în Duh şi-n Adevăr’’.  Parcurgând filă cu filă, vom putea pătrunde dincolo de miracolele credinţei, descoperind tainele Ortodoxiei, pe care fiecare fiu al Bisericii noastre le poate descifra prin intermediul slujitorilor ei. Şi nu în ultimul rând, va fi cunoscut modul în care ni le-am însuşit noi, ucenicii dumnealui, concretizând roadele lucrării sale duhovniceşti. Vom afla cum a schimbat părintele Gabriel viaţa noastră,  prin jertfa sa cea de dincolo de miracolele credinţei…

Dar chiar şi moartea are pedagogia ei! Părintele a murit tot așa cum a trăit: sub semnul …„controversei”! Și am putea spune: „la o așa viață,  așa moarte”!  Însă, pentru cei drepţi, nici nu ar trebui să folosim cuvântul „moarte”, căci aceasta nu este decât mutarea de la durere la fericire, de la fericirea  vremelnică la  cea  veşnică. Cuvântul Sfântului Efrem Sirul ne-a ajutat să cunoaștem că „…omul drept aşteaptă moartea ca pe o mare sărbătoare…!” Fără a se tulbura, după ce şi-a pus la punct totul, îndeosebi situaţia  „maicilor” (ucenicelor) de la Cobia, faţă de care s-a simţit pe deplin moral, și-a luat rămas bun de la credincioși și și-a deschis larg brațele, primind moartea cu un zâmbet larg, zdrobindu-i chipul… La urma urmei o aşteptase atâta, tânjind de dorul după „Doamne”! Acum că se apropiase, deşi cu paşi tăcuţi, o aştepta, pentru că numai aşa se putea întâlni deplin cu Preasfântul Dumnezeu, care avea să-l elibereze de toate cele lumeşti…

Preamilostivul Dumnezeu a ales să-l ia de la rugăciune, după ce şi-a încheiat vâltoarea luptei cu demonii, lăsându-l să–şi împlinească menirea până la ultimul strop de viaţă. A fost să fie la Coşereni, la o mai veche cunoştinţă a sa,  alături de fosta sa parohie, Borăneşti. Ştiuse că venise ziua plecării, pe care mie mi-o prevestise cu 20 de ani înainte. Cu toate acestea, a ales să dea curs invitaţiei celor aflaţi în nevoi speciale, plecând de la Mălăieşti către Brăila. A ales să lupte până la ultima-i clipă fără cârtire şi fără ca vreo temere să-i umbrească plecarea… a plecat ca un „miel fără de glas”, murind subit, după terminarea slujbei…

Părintele Gabriel a fost de multe ori aproape de moarte, dar aripa ei nu l-a umbrit până la data de 1 iulie 2005. Ar fi putut muri de multe alte ori, în  alte împrejurări, dar a fost să fie acolo, la Coşereni… Accidentat, bătut, de multe ori otrăvit (ba  prin mâncare, ba prin apa din fântână, ba chiar şi prin Sf. Împărtăşanie). Multe  răutăţi drăceşti puteau să-l ducă la moarte, dacă  preotul exorcist nu ar fi trăit bine în Hristos; dacă el nu ar fi dus cu adevărat o viaţă în Hristos. Nu putea pleca fără ca Bunul Dumnezeu să ne dovedească şi nouă, prin dânsul, că cei care trăiesc în Hristos nu pot muri rău, și că trebuie să acceptăm că moartea este hotărâtă numai de Dumnezeu, indiferent de felul în care vine ea.

Mulţi Părinţi ai Bisericii au îndemnat pe ucenicii săi să meargă la mormintele lor, tot aşa cum părintele a făcut–o cu noi. Sf. Serafim de Sarov  îi chema la mormântul său ca şi cum ar fi fost prezent trupeşte la acea întâlnire şi ar fi mijlocit la Tronul Preasfintei Treimi. Trăirea vieţii în Hristos ne uneşte pe noi toţi cu nevoitorii care mai înainte au dobândit mântuirea şi ne ajută să le câştigăm rugăciunile şi rudenia  duhovnicească, după cum spunea  minunatul şi Sf. Mărturisitor Arsenie Boca.

Conştienţi de această rudenie spirituală, foarte mulţi credincioşi au alergat cu sufletul la gură la mormântul părintelui Gabriel, după îndemnul său. Acolo şi-au găsit ei alinarea şi puterea de a merge mai departe, ca şi nădejdea că, atunci când o va vrea Dumnezeu, Lumina Sa ne va acoperi pe toţi, iar negura îndoielii se va risipi, lăsându-ne a vedea cine a fost cu adevărat părintele Gabriel.

S-au ridicat troițe în memoria părintelui Gabriel, s-au scris cărți, s-au obținut binefaceri diverse, Duhul lui Dumnezeu lucrând mai abitir ca-n timpul vieții sale. Părintele a fost iubit de oameni, în viață, dar și în moarte. Poate chiar mai mult și mai mulți după moarte. Cei care nu l-au cunoscut în viață, îl pot cunoaște acum, cerându-i să mijlocească pt. ei la Cer, dar citind și cărțile scrise în memoria sa, așa cum e și aceasta- cea mai cuprinzătoare dintre cele 7 cărți… Părintele Gabriel Nicu a reușit în nici 20 de ani de preoție să ducă la Dumnezeu multe suflete, tot ca și marii duhovnici români. Le-a vindecat sufletele și trupurile și le-a predat lui Dumnezeu!

Nu  sunt puţine mărturiile despre trăirea părintelui în ceea ce priveşte liturghisirea sa. Mulţi au văzut „ceva”, despre care fie au mărturisit, fie au tăcut, adăugându-l, tainic, comorii lor spirituale. Dar şi mai mulţi au simţit căldura Duhului, care era atras de rugăciunea părintelui nostru…Iar cei mai mulţi au văzut minunea din sufletele lor: transfigurarea  interioară

S-a spus că părintele Gabriel, încă din copilărie, a avut unele premoniţii, de care am legat, ulterior, darurile înaintevederii şi al deosebirii duhurilor. Astfel, prin faţa ochilor minţii ni s-a derulat imaginea unui adolescent seminarist mai puţin obişnuit, zelos şi binecuvântat cu mai multe daruri. Când era la Borăneşti, de multe ori l-am auzit spunând că-n vremea secetei, la  invocarea  lui Dumnezeu în rugăciune, în grădina sa ploua. Tot satul se mira cum de părintele avea roşii de jumătate de kilogram în acest sătuc din inima Bărăganului, atâta vreme cât ei se luptau pe viaţă şi pe moarte pentru a mânca  ceva legume în vreme de secetă… Există mai multe dovezi  ale credincioşilor care reflectă  acest dar al rugăciunii părintelui nostru şi care expun dovada că părintele a oprit sau a adus  ploaia  prin ruga sa…

În  timpul vieţii sale pământeşti, părintele a primit, prin puterea lui Dumnezeu, multe semne minunate. Dar, oricât  ne-am strădui noi, ucenicii dumnealui, tot nu avem priceperea să vorbim cum se cuvine despre toate. Dincolo de cuvinte, numai Dumnezeu ştie adevărata sa lucrare în trup… Noi ştim însă că părintele NU A SCRIS NIMIC (oficial) DESPRE EXPERIENŢELE SALE, DIN SMERENIE, DAR A VORBIT CU MULTĂ  EVLAVIE ŞI RECUNOŞTINŢĂ DESPRE MIRACOLELE CREDINŢEI, CA  MĂRTURII ALE PREZENŢEI HARULUI DUMNEZEIESC ÎN VIAŢA OMULUI ŞI ALE DARURILOR PE CARE  HRISTOS DOMNUL LE-A DĂRUIT BISERICII SALE DIN IUBIRE, CA RĂSPLATĂ  PENTRU  CREDINŢĂ.

„Nimeni din cei care l-au cunoscut nu are cum să–i mulţumească deplin pentru multele şi marile minuni săvârşite de-a lungul anilor: a vindecat orbi, a tratat sida şi cancerul şi toate bolile care au dat năvală de-a lungul timpului. Tuturor le-a stat împotrivă, cu credinţă statornică, cu nesfârşite rugăciuni şi cu mare milă de la Preasfântul Dumnezeu şi chiar cu tratamente naturiste. A fost şi este pentru toţi cei care  cred în Preasfântul Dumnezeu o rază blândă de lumină, un  înger păzitor, care se află pretutindeni, ajută pe oricine, oricând îl roagă, şi pe cei care au avut marea fericire de a-l cunoaşte, dar şi pe cei care nu l-au cunoscut, ci doar au auzit de dumnealui …”

Dincolo de vindecările pe care Bunul Dumnezeu le-a săvârşit pentru jertfa necondiţionată a slugii Sale cele bune,  am aflat de ce Sfinţii Părinţi spun că slujirea învăţătorească, apostolatul din Biserică, este cea mai înaltă misiune. Şi văzând câţi dintre cei rătăciţi sau căldicei s-au aprins de râvnă pentru împlinirea cuvântului Domnului,  cunoaştem azi câtă  putere a avut învăţătura părintelui, chiar şi aşa simplu cum era, şi simplist, cum  l-au crezut alţii. Fără dulcegării şi fără filosofii înalte.  Fără compromisuri şi fără promisiuni deşarte. Şi cu toate acestea  rostind predici  geniale, cum bine spunea fratele său Cristian, profesor la „Teologie”.

  Cartea a fost publicată acum 18 ani, în 2008…A trecut destul timp…și consider că e nevoie de un „restart”, care să ni-l readucă în față pe tănărul dar mare duhovnic român, harismaticul  preot Nicu Gabriel, cel care „s-a făcut tuturor toate”, uitând de sine, arzând ca o lumânare de ceară curată și trăind fiecare clipă la maxim, urmând poruncii Domnului său, deși hulit adesea, deși invidiat de confrați…în post zilnic și în rugă, cu frângerea inimii… Are aproape 500 de pagini, scrise cu durere și mult dor…cu lacrimi și cu multe ispite, vreme de mai bine de un an, de-ar fi să adunăm zilele-lumină și nopțile albe…Are articole din presă și poezii închinate părintelui și câteva poze color, încărcate de har. Și mai multe mărturii ale beneficiarilor rugăciunilor părintelui,  din timpul vieții și după plecarea sa la Cer.

       Lucrarea de față a apărut la Rm. Sărat, în proximitatea  geografică  a autoarei, și are binecuvântarea fostului superior al părintelui, P.S.Părinte Episcop Galaction.

        Vă invit la o reflecție duhovnicească și vă dau un licăr de speranță privind mântuirea celor din lume, care-s asaltați azi tot mai mult de ispite și care-s într-un real impas neavând un asemenea duhovnic. Dar, iată, care prin intermediul unei biografii citite, pot înălța azi rugi către Cer, în speranța că cei drepți au mare putere la Tronul Ceresc!

Cei care doresc să afle mai multe lucruri minunate, pot să mă contacteze pe fb sau pe site-ul asociației ACASSA, care, în curând sperăm că va avea disponibil și un link de plată pentru cele două cărți digitale-depre Sf. Agafia și despre Pr. Gabriel. Dacă nu, atunci găsim cea mai simplă modalitate -directă, prin telefon!

Peste câteva ore, părintele ar fi aniversat ziua nașterii sale, înconjurat de cei dragi-creștini de pretutindeni, dar apropoați de sufletul său. Din 2005, adică de 21 de ani, aceștia se întâlnesc cu părintele în rugăciune, îndeosebi la mormântul său din satul natal, Mogoșești (Dâmbovița). Pios omagiu și veșnica sa pomenire!