Descoperiri medicale:rugăciunea și legătura dintre inimă și creier

De curând, în cadrul întâlnirii metodice a profesorilor de Religie din județul Vrancea, a avut loc conferința cu tema ,,Inima și creierul-abordări medicale”, invitatul nostru fiind părintele prof. Ghe. Holbea, prodecan al Facultății de Teologie Ortodoxă din București. Invitat alături de un coleg al său, părintele profesor Vasile Crețu, conferențiarul nostru ne-a prezentat utimele noutăți din domeniul neuroștiințelor și neuroteologiei, îmbinând, cum numai dumnealui știe, știința medicală cu teologia, în lumina noilor descoperiri.

Nu e un subiect facil nici pt teologi, părintele profesor prezentându-l cu argumente solide și în termeni academici, desigur. Dintru început, a arătat că științele pozitiviste au exclus sufletul și că relația inimă-creier este prezentată unidirecțional, mai ales azi, când tindem să devenim chiar noi înșine niște… roboței.

Dacă până mai ieri se știa că inima răspunde semnalelor creierului uman, ea fiind incapabilă de a fi în sine un centru de comandă, precum creierul, cercetătorii din domeniul neuroștiințelor medicale demonstrează că și inima e capabilă de contacte directe cu creierul sau cu alte părți organice ale omului. Și asta în 4 moduri:1. neurologic- prin impulsurile nervoase, 2. biochimic-prin hormoni și neurotransmitățori, 3. biofizic- prin undele de presiune .4. energetic-prin undele câmpurilor electromagnetice. Astfel, se poate spune că a avut lor o schimbare de perspectivă, azi inima putând fi considerată ,,al doilea creier al omului”, întrucât poate influența activitatea creierului uman. Ori aceste descoperiri nu fac altceva decât să confirme ceea ce Scriptura și Tradiția Bisericii au afirmat demult. Așadar, inima are propriul său creier funcțional-creierul inimii, ce poate influența creierul propriu zis, creierul cerebral. Acest creier al inimii joacă un rol important în experiența emoțională.Relația dintre cele două creiere, să le zicem așa, e absolut fascinantă. recunoaște cunoscutul profesor, originar de pe plaiurile Vrâncioaiei, meritând aprofundată. Ceea ce a și făcut, în limita timpului disponibil, creind o atmosferă extraordinară! Căci puțini sunt cei ce au studiat în această manieră, nu doar lucrări filocalice, ci și neuroteologice -și nu numai, părintele profesor având ceea ce se cheamă discernământul omului duhovnicesc veritabil. Cu care, ca studenți, ne-a cucerit, fiind printre puținele modeIe de urmat, dat0rită erudiției , dar mai ales trăirii mistice,

Concluziile prezentate foștilor săi studenți le voi expune și eu pt cititorii noștri.Neurologic vorbind, inima și creierul conlucrează în tot ceea ce se petrece în interiorul și în realitatea exterioară omului. Dar ce se petrece în creier când Îl contemplăm pe Dumnezeu? E bine de știut. Rugăciunea și meditația întăresc un circuit neuronal specific, care produce pace, compasiune pt ceilalți și conștiință socială.Crește puterea de comunicare, creativitatea și vindecă traumele psihice, chiar. Neurocercetătorii afirmă că beneficiile medicale ale rugăciunii nu pot fi negate. Încetinirea unor boli temute ca Parkinson-ul sau Alzheimer-ul prin rugă-meditație este o certitudine azi. Alt efect al practicilor religioase este și scăderea tendinței creierului de a reacționa cu furie sau teamă la stimulii externi. Experiența religioasă aduce echilibru chiar și în situații grele, când viața poate fi amenințată. Ea este superioară, spun cercetătorii, lecturii (chiar a unor cărți relioase!) sau muzicii (fie și bisericească), pt că ea schimbă creierul în diferite moduri, dizolvând emoțiile negative și întărind conștiința reliogioasă și compasiunea. Furia este cel mai mare dușman al umanității, mai spun ei, pt că întrerupe activitatea lobului frontal al creierului, care e responsabil de gândirea rațională, eliberând neorotoxine. Care e soluția? Trezvia! S-a demonstrat totodată că rugăciunea are rol benefic și împotriva îmbătrânirii creierului, crescând capacitatea de adaptare la diferitele condiții de viață. Se cunoaște faptul că după vârsta de 30 de ani, creierul își începe declinul_ memoria, atenția, metabolismul lui-toate slăbesc, decad.

De asemenea, s-a stabilit că repetarea constantă a unei scurte rugăciuni- cum e cea a minții/inimii, practicată de monahii creștini, în special, poate influența ritmul cardiac și cogniția, prin concentrarea intensă asupra cuvintelor.Efectele sunt pe măsura duratei ei. Un program săptămânal duce la creșterea speranței de viață și la păstrarea sănătății creierului.

O rugăciune de măcar 12 minute, asociată cu mișcarea mâinilor, stimulează centrii nervoși legați de coordonare, îmbunătățește memoria și crește atenția selectivă. Există 4 pași: 1. să vrei să o faci, 2 . să te concentrezi, 3. să îți reglezi respirația și postura corpului, 4. să repeți o perioadă de timp. Și iată că aceste etape sunt asemănătoare treptelor rugăciunii isihaste! Iar efectul general este schimbarea activității sinapselor neuronilor, a memoriei și chiar a structurii celulelor!

Pentru noi ortodocșii, lucrarea minții în inimă nu e o noutate, rugăciunea putând avea un efect salvator pt creier. Cercetătorii însă au stabilit și ei că ruga și meditația sunt superioare oricăror altor terapii . Ruga ameliorează efectele negative resimțite de creier. Și cu cât mișcăm mai multe părți ale trupului (gura, mâinile, picioarele…), cu atât mai multe părți ale creierului sunt stimulate. Ruga timp de 14 zile, de pildă, în asociere cu o dietă echilibrată, spun neurocercetătorii, reduce stresul, îmbunătățește cogniția, îndesebi după vârsta de 35-40 de ani. Alte studii arată că 30 minute de rugă, asociată unei concepții pozitive despre viață, fac ca creierul să rămână cald și să te poți desprinde de propriile atașamente, de rutină. Ori, la cei negativiști, amigdala din creier, care e responsabilă de gestionarea emoțiilor, eliberează neurotoxine în creier.

Din păcate, pt mulți neurocercetători nu există noțiunea de suflet așa cum o știm noi ortodocșii, de la Părinții filocalici. Ceea ce este o mare problemă! Ei au o analiză materialistă, biologică. De aceea, se impune discernământ duhovnicesc în analiza cercetărilor lor, pt a vedea deosebirile de esență. Căci una e comuniunea cu Sf. Treime sau cu Domnul Hristos, alta e ,,contopirea” în care cred chiar și unii academicieni renumiți… Că Dumnezeu nu e o idee, ci o persoană! Prin rugă, El e prezent în noi. De asemenea, referințele la meditație privesc religiile orientale mai mult.Dar ei spun un lucru bun: oamenii sunt mistici prin firea lor! Pot să-L contemple pe Dumnezeu fără vreun efort anume! Experiențele mistice sunt rodul comuniunii cu Dumnezeu! Chiar dacă neurocercetătorii nu pot explica exact cum se dezvoltă abilitatea creierului de a fi predispus la experiențe mistice, ei arată că aceste experiențe nu-s simple iluzii, ci pot fi explicate neurologic.Ei arată că sunt 4 zone ale creierului ce sunt implicate: cea de asociere vizuală (care devine activă dacă rugătorul are în mână o lumânare, icoană sau cruce), cea asociată atenției, cea a orientării -percepția timpului și spațiului ; cea conceptual-verbală. Spiritualitatea ortodoxă vorbește de un suflet nemuritor, creat de Dumnezeu și așezat într-un trup, de la concepție, care dă valoare trupului. Este rațional și comunică cu Dumnezeu, în diverse moduri. Dumnezeu Se descoperă omului, iar omul îi oferă inima lui Dumnezeu, concluzionează părintele Holbea.

Neurocercetătorii folosesc termenul de creier, dar teologii răsăriteni spun minte. Mintea e conteplativă. Dumnezeu ne-a înzestrat cu minte, nu cu rațiune în sensul de logic.Ori omul are acces la cele nevăzute prin minte. Omul se deosebește de animale prin mintea conteplativă, el având vocație contemplativă.Ea lucrează când gustă ceea ce noi mărturisim, nu când cugetă, când raționează logic. Căci aceasta ține de simțurile trupești, spun teologii. Atunci ea se împrăștie în fapt, prin exteriorizare.

Să ne ferim așadar de rutină, de imaginație și de împrăștierea minții! Să-L mărturisim pe Dumnezeu ca Atotputernic Creator și Proniator, ca Preamilostiv Mântuitor, ce ne răscumpără din moarte și ca Drept Judecător și Sfințitor a toată creația! Și asta numai prin rugăciune putem s-o facem deplin!

Nu aș încheia fără să fac apel la un autor de carte cunoscut, un cercetător în neuștiințe, nimeni altul decât prof. univ. Vlad Ciurea, care în cartea sa ,,Sănătatea creierului pe înțelesul tuturor” ne spune cam aceleași lucruri, deja evidențiate de conferința PC Părinte Gheorghe Holbea. Dumnealui spune că acest organ miracuIos, creieruI, este ceI mai aproape de Dumnezeu, dintre toate organeIe umane. Ba că sufletul și-ar avea sediul în acesta! Spune că există unii transmițători în creier, endorfineIe sau enkefaIiteIe, care au rol de credință! Sunt responsabili de producerea unui extaz, de fericirea mistică mai ales. Mai zice dl dr. Vlad Ciurea că noi avem în organism o proteină, numită laminină, care are formă de cruce! Atunci când ne rugăm, se pun în funcțiune în partea anterioara a frunții acești centri din creier, conectați la Divinitate. RMN-ul funcțional îi pune foarte clar in evidență. De asemenea, citându-l pe cercetătorul american Edgar Cayce, el afirmă că rostirea rugăciunii ne arată legătura glandelor endocrine și a credinței omului și deci faptul că ,,știința e mână în mână cu credința”! Că ele nu se contrazic. O serie de elemente din neurofiziologie sunt legate de credință. Știința a demonstrat că în cortexul creierului există ,,centrul credinței în Dumnezeu”, RMN-ul și EEG ul, două aparaturi cunoscute bine de noi astăzi, au evidențiat în creierul uman un punct al lui Dumnezeu. Serotonina, un alt neurotransmițător, există întotdeauna evidențiată de studii privind experiențele mistice, de unde denumirea dată ei de ,,molecula credinței”. In afara sistemului nervos, iată că și sistemul endocrin este legat de activitatea spirituală, deci de credință. Și încheiem cu sublinierea că nu e deloc de neglijat faptul că s-a constatat științific că creierul uman este extrem de influențat de elementele spirituale. Căci nu se mai poate spune acum că este o coincidență, ci că știința susține credința! Dar și că știința rămâne în urma credinței ca importanță în viața omului!

AȘADAR, RUGĂCIUNEA VINDECĂ TOATE NEPUTINȚELE, INCUSIV TRAUMELE CREIERULUI! DOAR SĂ O FACEM CUM NE CERE DOMNUL IISUS HRISTOS:!

OMULE, STAI ȘI ASCULTĂ!

                        

Omule, ce-n astă lume, zi și noapte tu trudești,Stai o clipă și ascultă semnele cele cerești!

Stai o clipă și ascultă-ți conștiința-ți întinată Și-ai să vezi că azi salvarea stă în mâna ta cea dreaptă!

Stai și-ascultă azi planeta ce ai vrut să stăpânești Ca s-auzi cum plânge  cerul și puterile cerești!

Și ia seama la icoana din biserica creștină, Care-așteaptă-n tindă astăzi pe creștinii ei să vină

Să descuie iar altarul, pregătiți de Sfânta  Jertfă, Și alături azi de îngeri și de preot iar să cânte.

Să  cerșească îndurare de la Domnul Savaot ,C-ai aprins întreg pământul, cu păduri, cu munți, cu tot!!!

Tu, coroana de pe frunte, cea mai de preț nestemată, Ce-ai pierdut odată Raiul și-ai rămas pe lângă Poartă,

Ai trădat nu doar pământul, ce-ai avut sub stâpânire, Ci și Raiul și pe Domnul, pierzând a ta nemurire.

Ba ai vrut să-I răpești locul de Stăpân și Dumnezeu, Ca Lucifer, altădată…și- ai căzut atât de rău!

Și pierzând prietenia Creatorului cel Sfânt, Toate fură blestemate, de la cer pân la pământ!

Ți-ai venit în fire-o vreme, pocăindu-te puțin, Dar căzut-a apoi Abel, ucis de către Cain.

Și ai pribegit prin lume, blestemat de Dumnezeu, Pân la Babel… vrând la cer să ridici poporul tău.

Fără pocăință însă și prietenul Divin, Toate-s umbră și visare, trecătoare…totu-i chin.

A venit apoi potopul, numai Noe rămânând, Căci stricat ajunse totul, de la cer pân la pământ!

Dat-a binecuvântare Domnul și un început al vremii…Și trimis-a proorocii pt. mântuirea lumii.

Dup’-o vreme-ai croit idoli pt. a ta cârmuire /Și ucis-ai proorocii ce-ți grăiau de îndreptare.

A venit apoi și Fiul, cel mai mare prooroc!/Dar L-ai răstignit pe Cruce… și-ai pus în loc pe Noroc.

El e Dumnezeul lumii, banul, rangul și averea! /De vreo 20 de veacuri, doar în asta-ți stă puterea.

Haosul în loc de lege, ura în loc de iubire,/Trupul nu-ți mai este Templu, ci motiv de grea cădere.

Ai uitat de Domnul iară și de scopul vieții tale! /Timpul zici că ți-e dușmanul rostuirii viitoare.

Și azi spui c-ai vrea, deodată, să stea timpul tău în loc…Să te bucuri iar de darul ce n-ai prețuit deloc!

Să te bucuri azi de-o floare…ce în graba-ți n-ai văzut…de vreo zece zile-ncoace..fiindcă timpul  a trecut…

Să te bucuri de lumina ce inundă tot văzduhul, Ce ți-a dat-o ție Domnul ca să te înalți cu duhul.

Să-nțelegi că Creatorul la viață te-a adus,/ Toate ți le-a pus pe tavă: și de jos, dar și de Sus!

Parcă ți-ai venit în fire ca rătăcitorul fiu /Din parabola iubirii, ce din mort, s-a făcut viu.

Parcă plângi în vers cu David, ce-n psaltire regăsea/ Bucuria…și tristețea astfel ce o alunga.

O uitași pe Magdalena, a nelegiuirii fiică…/Dar acum ți-a amintit-o un mic virus…și, de frică,

Astăzi vrei ca lumea toată, timpul tău în loc să stea…/Să nu vină ,,mâine’’ iară, să nu-ți pierzi familia.

Căci ți-e teamă….nu se știe dacă ,,mâine” o să mai vină…/Dac-o să mai fiți cu toții…încărcați de multă vină.

Azi, dușmanul tău feroce, timpul , cum l-ai socotit,/ L-ai privit întâia oară cu atenție, smerit…

Nu l-ai mai primit în fugă, ignorându-i iar puterea…/Nici de sus, ca un stăpân ce nu și-a cinstit averea.

Căci rostit-a Domnul Crucii în popor, la timpul Său, /Să-și răscumpere toți vremea, credincios și chiar ateu.

Cel ce vrea, în veșnicie, timpul său  să și-l câștige, /De-i o zi, un an, o viață, trebuie  ca să se lupte!

Te-a trimis în timp să cauți ce porunci ai mai călcat…/Și-ai descoperit că totul e murdar, e  întinat.

Darul vieții, sănătatea, tu mereu ai ignorant..,, Ce-o vrea Domnul’’!, ți-e sloganul, chiar și-un chips de ai mâncat.

Nu-ți stă gândul nici la suflet, ce-i legat de Dumnezeu…Și-n zadar condamnă Legea (pre)destinația spre rău.

De te rogi, o faci de frică, nu ca un fiu iubitor…Nu ca să te-mpaci cu Tatăl, ci ca să ceri ajutor!

Acum iată, stați în casă laolaltă-n rugăciune, În comuniune sfântă, toți cu Domnul și cu tine.

Ai descoperit Scriptura, pe Noe și pe Avraam,/ Ce-au negociat cu Domnul pentru-ai lor …și nu fu-n van!

Să nu piardă Domnul lumea, chiar de-i rea și de-i păgână! Doar s-o cearnă și s-o spele, ca s-o facă iarăși bună!

Mama iși ucide  pruncii, iar familia creștină Nu-i la modă, ‘i perimată, da’-ncărcată e de vină…

Copiii nu mai ascultă, își omoară chiar părinții /Că le-au dat o palmă-două sau  le-au refuzat bănuții…

Iar în cuplu desfrânarea este iar la ea acasă, Ca-n Sodoma și Gomora-i toată floarea creștinească!

 Nu mai e rușine astăzi, iar minciuna-i la vedere, E a doua firea-a lumii, buruiană ce nu piere.

Iar poteca dintre case n-o mai vezi, a dispărut! Căci pe facebook toată lumea-i, din zori pân’ la asfințit!

Așa se iubesc flăcăii și fecioarele, pe chat…Se mărită pentr-o lună, apoi merg la divorțat.

Tribunalele sunt pline, avocații, plictisiți…Doar bisericile-s goale…, iar creștinii, risipiți

Prin bordeluri , cabinete conduse de vrăjitori, Ce prin metode oculte te smintesc și-ți dau fiori.

În politică, se vede, un alt Babilon…un os…Cel ce suferă-i românul, se-nțelege, cel de jos.

Doar cultura pare-o punte, ce-o străbat unii confrați, Vrând să șteargă divergențe apărute între frați.

Ce-a rămas curat pe lume, nestricat și-n legea firii? Te întrebi, poate, de-o  vreme, reflectând la mântuire.

Pentru-al tău confort, știința ți-a răpit pe Dumnezeu Și te-a pus mereu de-a stânga, pecetluit ca ateu.

Și plătești din plin și astăzi, c-ai mâncat cu-Adam din pom,Vrând să știi de toate-n lume, să fii dumnezeu, nu om!

Ai deschis, cu prețul păcii, idealuri și noi uși Și-ai ajuns chiar și pe Lună, studiind chiar noi viruși.

Te-ai încărcat cu putere: economic, nucleară!  Și-ai zburat în supersonic, cerul atacându-l iară.

Atmosfera-ntunecând-o, aerul poluând greu,Iar delfinii alungându-i, ca și ursul…, la muzeu.

Stai astăzi și socotește care-i prețul de plătit C-ai ales știința-n viața-ți ce Domnul ți-a oferit.

Da, L-ai alungat departe chiar pe Domnul Dumnezeu! Separând de El știința…și te-ai declarat ateu.

Reflectează azi, străine, ce te-ai depărtat așa, De natură și de Ceruri și de însăși viața ta.

Iată ai răspunsul astăzi: știința e limitată! Numai Domnul stăpânește peste minte și viață!

Strigi la Cer de-o lună-două, speriat de ce-i în țară, Dar ți-e frică o icoană s-o săruți, de ieși afară…

Mergi să cumperi zilnic pâine, la biserici însă NU…Căci ți-e frică de corona, că-l aduci de-acolo tu!

Ce-a făcut micuțul virus, te-a separat de Viață?! Căci Prescura-I Învierea, leac și veșnicia toată!

Încă ești nepriceput, slab la minte și-n credință…Și IL pierzi pe Domnul iară cu a ta nechibzuință…

Când o să-nveți lecțioara despre viață și iubire? Căci Hristos e Domnul Vieții, nicidecum a ta pieire!

Când o să te-mpaci cu Domnul, dacă frica te înmoaie? Când, creștine, dac-un virus te-a închis într-o odaie?!

,,Mâine…mâine’’ …zici întruna că o să-ți găsești puterea Să-L îmbrățișezi pe Domnul și să-I spui că-I asculți vrerea…

Atunci,cere înc-o zi, de mai crezi c-o s-o obții.Dar fă astăzi pocăița…că mâine nu știi de-oi fi!

Cere azi îngăduință, astăzi  să ceri mila Sa! Dacă vrei să câștigi vremea pentru mântuirea ta!
Simpozionul anual-2020
Pandemia și bătrânii satului-slujba Sf. Liturghii

poezie…

          NIMENI NU POATE IUBI ATÂT 
          CÂT IUBEȘTE O MAMĂ!

    (Mamei... cu dor adânc, la 6 luni de la plecare...)


1.Într-o zi, am întrebat  azurul cerului, în care adesea          
 îmi desfătam privirile:
,,Tu știi cine iubește mai mult pe pământ?”
Iar luna mi-a răspuns că ea iubește  noaptea, 
Iar soarele, că el iubește ziua.
Am privit apoi pământul imens, cu apele lui adânci și reci 
și cu pădurile sale mărețe, dar el... a tăcut pentru o 
vreme...
S-a auzit apoi un tunet,  ce parcă  a legat cerul  de 
pământ:  în sfârșit, cerul mi-a răspuns!
,,Nimeni nu poate iubi atât cât iubește o mamă! ”

2. Am vrut să mai știu apoi de ce Dumnezeu a creat 
femeia pentru bărbat, 
De vreme ce el n-o poate iubi ca pe sine însuși, ca pe 
propriul mădular?!?
Și iarăși...tăcere! Nici măcar biblicele pietre nu mi-au 
vorbit!
Soarele  a dispărut și cerul s-a întunecat, iar păsările s-au 
risipit speriate, ascunzându-și aripile...
Atunci am strigat iar către Cer:,,Doamne, de ce taci? 
Pentru ce m-ai făcut, numai pentru dureri?!?”
După o vreme, El mi-a răspuns: ,,Ți-am dat ceva mai bun! 
Iubirea eternă a mamei!
Căci nimeni nu poate iubi atât cât iubește o mamă!’’ 

3.,,Dacă-i așa, de ce mi-ai luat-o, Doamne”?!?, am mai 
îndrăznit să întreb, cu lacrimile șiroinde, de dor...
,,Ard de dorul ei, Doamne”!, am scâncit eu iar, ca un copil. 
,,Vreau să  o mai văd măcar o dată! Să mai fie lângă mine 
măcar o zi! Căci am impresia că n-am prețuit-o   
îndeajuns! Și că nu i-am spus cât de mult o iubesc!
Să-i sărut mâna bătătorită mirosind a busuioc,
Să-i văd zâmbetul blând din ochi-i de smarald!
Și mai ales să-mi sărute obrajii roși de boală...
Și să-mi dea o caldă mângâiere... și curaj  să pot 
merge mai departe!
De-o viață mă știu orfană, Doamne, dar lângă ea nu m-am 
simțit niciodată așa”...
 ,,Știu,nimeni nu-ți cunoaște zbuciumul mai mult ca Mine!”, 
am auzit iar Glasul. ,,Dar pe pământ, nimeni nu  
poate iubi atât cât iubește o mamă! ”  

4.De 6 luni nu-mi pot stăvili plânsul...De dor, de durere...! 
De milă...pentru ea, pentru mine...
De când mi-am pierdut mama mă simt cu adevărat orfană!
Mă uit la mormântul pecetluit și o strig, adesea spunându-
i, așa cum spunea ea mamei ei, să meargă acasă... 
Dar degeaba...! Plec singură de fiecare dată.
Trupul ei firav și obosit de atâta muncă și-a găsit, în 
sfârșit, odihna veșnică! De aceea nu se întoarce!
Doar în vis ce mi se mai arată...Spre  ostoirea dorului...
Și, recunosc, am un loc tainic unde o regăsesc mereu vie: 
în amintiri...! Avem atâtea amintiri împreună! Pe care  
uitarea nu va reuși să mi le smulgă!
Pentru că nimeni nu poate iubi atât cât iubește o mamă!

5.Orice cuvânt al ei e și azi un balsam pentru sufletul 
meu și a devenit un testament sfânt.
Orice sfat de ieri  reînvie mereu în inima mea.
Pentru că  a fost  atât de prezentă în tot ce a făcut 
aici! Pentru că a fost mereu între Cer și pământ!
Încât oamenii mă opresc să-mi vorbească despre ea:
O femeie-bărbat, o ființă dârză ce-a pus lumea la picioare
Prin faptele ei mari, prin iubirea-i necondiționată, smerită,
Prin curajul ei, prin credința sa neclintită!
O mamă eroină ce și-a plâns cu nădejde fiica răpită de 
moarte,
Care și-a îngrijit până la ultima suflare fiul supus 
dependențelor,
 Care a pus deasupra iubirea ei altruistă, spunându-mi să o 
          las
Pentru  a nu fi eu singură după plecarea ei Dincolo!
De aceea  azi știu, mai presus decât toți, 
Că nimeni nu poate iubi atât cât iubește o mamă!

6.Ziua trudea din greu  pentru alți, pentru că așa a  înțeles 
că fusese croită de Sus: să-i pese!
Să fie reazem altora, să pună deasupra nevoile altora, pe 
cei nevoiași, sărmani sau goi de fapte.
 Iar noaptea era trudită de grijile ce n-o ocoliseră, ca 
   văduvă, vreme de 33 de ani...
Griji pentru pământ, pentru casă, pentru copiii risipiți prin 
lume.
Și așa își îngemăna  cu luna nopțile ei albe!
 Mulți o-ntrebau cum de rezistă,  de unde-și ia puterea?
,,De Sus! Dumnezeu nu mă lasă”, răspundea simplu.  
Pentru că acesta e rostul creștinului:
Să poarte  pe umeri poverile celor slabi! 
Dar mai cu seamă să-și ajute copiii, atât timp cât trăiește!
Căci nimeni de pe pământ nu-i poate iubi atât cât iubește 
o mamă!

7.De-ar fi să mă mai nasc o dată, am spus, că tot în casa 
ei aș vrea să fie...
Tot din trupul și  din coapsele ei aș vrea să ies!
O femeie simplă, fără multă carte, dar atât de înțeleaptă și 
dibace!
O mână de humă, care  și-a împlinit chemarea în lume și 
care a făcut mândru un neam întreg!
Care și-a înțeles rostul și l-a predat mai departe tuturor 
urmașilor ei...
O făclie, care a ars curat, sub Mâna Providenței, până la 
ultima suflare, 
Dând slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Dar mai ales pentru maternitate, pentru darul neprețuit dat 
mamei!
Pentru negrăita bucurie de a fi fost mama mea...
 Căci a putut dovedi că nimeni pe pământ 
           nu poate iubi atât cât iubește o mamă!

8. Alesesem fecioria, de aceea am înțeles târziu că-n lume 
femeia strălucește ca luna, dacă nu are copii,
Ori  ca soarele, dacă dă naștere pruncilor buni, pentru Rai.
Dar știam că mântuirea fiecăruia rămâne în Mâna lui 
Dumnezeu!
Mai știam că femeia care-și leapădă pruncii și le răpește 
iubirea de mamă demnă e de gheena focului!
Și că pruncii care nu au avut o mamă ca a mea și n-au 
cunoscut cu adevărat ce e  iubirea ei, demni sunt de milă!
Toate se duc aici ca aburul și ca fumul: rangul, averea, 
până și anii!
 Dar ceea  ce rămâne  în veșnicie e iubirea mamei pentru 
 pruncii ei!
 Căci așa am fost dăruiți de Sus, cu cel mai de preț sprijin!
 Ca niciun pământean să nu poată striga vreodată lui 
 Dumnezeu că este singur, părăsit,
 Atât timp cât i-a dat să aibă o mamă!
 Căci, un pământean nu poate fi iubit atât de mult decât de 
 propria sa  mamă! 
  
MAMA la 81 ani, la majoratul nepoatei Mălina-Cluj, 2017
Mama cu ginerele și nepoata Denisa-Crăciun, 2020
Ultima toamnă, ultimele povețe-cules la vie, 2021

SIMPOZION ,,BORDEȘTI-BRÂNCOVEANU”, august 2022

PROGRAM

 SIMPOZIONUL “BORDEȘTI-BRÂNCOVEANU”, EDIȚIA A VII-A

 BISERICA “ADORMIREA MAICII DOMNULUI” BORDEȘTI, 18 AUGUST 2022

.

  • ORELE 15-15,45: INTONAREA IMNULUI NAȚIONAL, SLUJBA RELIGIOASĂ, DISCURSURI OFICIALE: PRIMĂRIA BORDEȘTI, PREFECTURA VRANCEA, CONSILIUL JUDEȚEAN VRANCEA, PAROHIA BORDEȘTI, ȘCOALA BORDEȘTI;
  • ORELE 15,45-15,50: PREMIEREA ELEVILOR CU CERCETĂRI DE ISTORIE LOCALĂ TRIMISE PENTRU PROIECTUL EDUCAȚIONAL BORDEȘTI-BRÂNCOVEANU – LUCRĂRILE VOR FI PUBLICATE ÎN VOLUMUL COLECTIV ”ISTORIE ȘI CREȘTINISM”;
  • ORELE 15,50-16,10: LANSAREA FILMULUI DE PREZENTARE A BISERICII  ”ADORMIREA MAICII DOMNULUI” BORDEȘTI;
  • ORELE 16,10-18: COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE – COMUNICĂRILE VOR FI PUBLICATE ÎN VOLUMUL COLECTIV ”ISTORIE ȘI CREȘTINISM ”;
  • ARTA LUI PÂRVU MUTU ZUGRAVUL, COL. (RTG.) VET. FĂNEL IANCU
  • BRÂUL DE LA JITIA, LUCIAN ȘI PETRUȚA LALU
  • CAZEMATELE DE LA PĂUNEȘTI-VRANCEA, PROF. DR. LIVIU ROMAN
  • 160 DE ANI DE LA UNIREA ORAȘELOR FOCȘANI, SILVIA VRÎNCEANU, #POVESTIM FOCȘANIUL
  • ARMATA ROMÂNĂ LA 23 AUGUST 1944, CPT. CMDOR. (R.) IULIAN BAȘTUREA

ORELE 15-18: ASOCIAȚIA ACASSA BORDEȘTI: EXPOZIȚIE DE PROMOVARE A TRADIȚIILOR LOCALE DIN BORDEȘTI ȘI DIN  VRANCEA

La doar două zile de la resfințirea bisericii brâncovenești din data de 16 august 2022, obștea bordeșteană a avut bucuria continuității evenimentelor locale prin susținerea unei noi ediții a simpozionului local.Nu știu dacă pot spune că acesta din urmă a fost ușor umbrit de precedentul eveniment, de altfel de mare anvergură și de un răsunet ce a depășit granițele județului Vrancea, (poate și pt că aceiași oameni urmau să vină și la simpozion, cu mici excepții…), dar am constatat că nu a mai fost deschiderea de anul trecut…

Poate că această ediție nici ea nu a fost atât de diversificată ca activități, precum precedenta sau altele, nemaiavând prezenți oaspeții din Basarabia sau donații generoase și lipsind volumul anual comemorativ, dar asociația Acassa a fost prezentă și în acest an în organizarea expoziției culinare, căutând să aducă ceva nou pe stand. Astfel că, alături de cartea lansată anterior, membrii asociației, prof. Catuța Panaite și soțul acesteia, prof. Costel Panaite, alături de dna Claudia Rusu, cea de a treia membră, s-au străduit să arate priceperea bordeșteanului în imagini , dar și pe viu, prin produsele realizate personal.Așa au gândit să prezinte și alte sorturi de lichioruri de casă decât clasicele vișinată, cireșată, murată ori caisată și trandafirată( lavandă, mentă, nuci verzi, ș.a), zacusca si dulcețuri (de coazăze, mure, cireșe amare)…Au adus goșoșele cu lingura (obținute în ziua respectivă acasă, datorită imposibilității obținerii lor la fața locului…nu pt că ar fi fost imposibil, ci din motive organizatorice!) și au făcut la fața locului limonadă de lavandă. De asemenea, au realizat, pt. prima dată, lumânări decorative tricolore și au exersat în continuare arta obținerii la rece a săpunului de casă , în diverse culori și cu miresme florale naturale, fără aditivi chimici.

Vechea expoziție cu piese textile -cusături, macrameuri, dar și cu tablouri cusute în diferite tehnici, a încercat să atragă atenția vizitatorilor. Din păcate, constatăm oarece abatere a atenției și la adulți, nu doar la copiii epuizați de rețelele de socializare sub diverse pretexte…Nici măcar să le vadă la alții nu mai simt, darămite să le lucreze personal, pt propriul avantaj! Sau poate femeia contemporană e plictisită de ceea ce știe deja sau crede că știe! Eu una am fost surprinsă negativ de faptul că angajații unor instituții locale au vrut să facă doar prezența, nu să participe activ la acest frumos eveniment, care trăiește de la o ediție la alta prin efortul doar a câtorva oameni, pe care-i numeri pe degete! Așa cum scriam și în cartea mea-Bordești, plai de rugă și dor!, mulți bordeșteni nu-s conștienți de însemnătatea simpozionului anual, a bisericii schit care adună laolaltă oameni de cultură, artizani și localnici pentru un singur scop: promovarea Bordeștiului! Cu tot ce a însemnat el, cu trecutul lui găsit în cenușa tradițiilor apuse ori pe cale de dispariție! Cu prezentul lui aflat de vizitatori în iile purtate de elevi sau profesori la ocazii festive precum aceasta sau în macrameurile expuse încă găsite în multe case! În mâncărurile transmise din generație în generație, în meșteșugurile culinare înnoite! Dar acestea pot fi viitor sau nu! Depinde de noi, dacă întreținem acest foc interior, aceste preocupări pt. tradiție! Cred că ar trebui să arătăm ceva mai mult interes și respect cu toții pt. trecut și prezent, ca să poată exista și viitor pt. satul românesc! Pentru autentic, pentru valoare!

Un alt punct forte al simpozionului anual, dar tot așa privit… cu un singur ochi, parcă… este sesiunea de comunicări științifice, care, în acest an , a avut și prezentarea d-nei înv. Petruța Lal (fostă Moldoveanu, sora cantautorului Aurel Moldoveanu, omagiat și de cartea mea), care ne-a vorbit despre renumitul ,,Brîu de la Jitia”.

Nu a lipsit nici în acest an, dna dr. Emilia Chirtoc, în ciuda vârstei de peste 80 ani, care a făcut cinste evenimentului chiar prin simpla sa prezență.

Nu au lipsit nici producătorii locali de vinuri, care ne-au încântat cu aroma sortimentelor de vinuri, promovate prin etichetă și degustarea binecunoscută în rândul celor prezenți.

Iar marea mea bucurie a venit din surpriza sosirii neanunțate a doi vechi prieteni, oameni de litere și publiciști ai unor reviste de interes național -Origini), care au fost prezenți și la lansarea cărții, anul trecut.

Mulțumim pt. oportunitatea de a promova tradiția locală și comuniunea din comunitatea locală atât organizatorului principal-prof. Ionuț Bercaru, care a luat acest jug de mult timp asupra sa, cât și Primăriei Bordești, care a pregătit spațiul necesar expunerii și ne-a ajutat cu infrastructura!

Slavă Domnului pt. toate! Îl rugăm să ne dea putere să reluăm anual același drum, cu alte și alte cărări, toate ducând în același loc: Bordești-plaiul nostru de rugă și dor!

SIMPOZIONUL BORDEȘTI-BRÂNCOVEANU, ANUL 2021

DOMNULUI  INVĂȚĂTOR
,,Eu sunt un mag de lege nouă,
 Un biet nebun orbit de-o stea,
 Ce am venit să v-aduc vouă
 Poveștile din țara mea.’’
     Așa  scria  învățătorul 
     Ce țara-ntreagă-a cucerit
     Cu vasta sa monografie
     Despre Bordeștiul său iubit.
Pe  o copertă, o filă-albastră,
Portretul lui zâmbește iar,
Rostind tăcut povestea noastră,
A bordeștenilor din Deal.  
     Nu-i om să nu-i știe lucrarea
     Și jertfa-i toată ce-a adus
     Ca un prinos de mulțumire
     Puterilor celor de Sus!
Privirea-i caldă, vorba-i lină,
Au îmblânzit orice soldat,
 Iar de pe front a fost să vină
Erou, cu laurii pe cap.
     Biserica la piept a strâns-o
     Și neamul el l-a apărat,
     Iar pana-n slujba lor a pus-o,
     Dar înapoi un pas n-a dat!
El  l-a urmat pe Brâncoveanu,
Grijind de  ctitoria lui,
Și ridicând tot bordeșteanu’
De la opinca satului.
     Tezaur de monedă veche
      Într-un muzeu a adunat,
      Iar Suvorov și cu Ureche
      În fața lui ei s-au plecat.
Slujind Treimea cea Cerească
Domn’ Asănache-a ridicat
Troiță-n deal,  să mulțumească
 Eroilor căzuți din sat.
     De-aceea aici  întreg poporul
     Ridică-un gând curat la Cer,
     Se-nchină la Mântuitorul
     Și murmură un ,,leru-i ler’’.
O rugă scurtă, o sfântă  cruce
Își face orice bordeștean,
Când  dă răspântia s-apuce
Spre Nuci, spre Recea sau spre Deal.
     O lumânare  azi  aprind
     Și eu ca orișice sătean,
     Iar crucea-i  albă o sărut
     Cu-adânc respect și cu alean.
Cu drag și cu recunoștință
Vorbesc ai mei contemporani
De-nvățătorul Asănache
Și azi și-n veci...ani după ani!

Dincolo de implicarea anuală a mai multor instituții, inclusiv cea a Bisericii, în a organiza și a promova simpozionul anual Bordești-Brâncoveanu, ediția din anul 2021 a fost mult asteptată și de public, format din localnici si nu numai. După aproape doi ani de pandemie, care a pus opreliște pe multe din manifestările culturale din țară și din lume, oamenii dornici să își redobândească viața și libertatea au dorit să se revadă, să-și învingă temerile privind noua boală și să înceapă să retrăiască în comunitate și-n comuniune. Au reieșit la rampă. În tot acest timp, slujitorii condeiului, între care și eu, nu au stat degeaba… Au scos din ungherele minții și inimii, din măreția interiorului lor ceresc, iubirea pentru Dumnezeu și pentru semeni sub forma unor lucrări scrise. Personal, am lucrat mai mult de 2 pentru a strânge documente, a studia si a scrie monografia ,,Bordești, plai de rugă și dor!”, lucrare de cca 500 pagini. Pe lângă lansarea cărții aici menționate, cele două ong-uri locale- Provita și Acassa, si-au adus fiecare contributia sa. ACASSA a organizat standuri cu produse tradiționale, alimentare, de cămară și proaspete, leacuri naturiste și produse cosmetice făcute în gospodăria bordeșteană, ilustrând astfel pe viu cele cuprinse în paginile cronicii președintei, autoarea cărții. Totodată, au fost expuse câteva obiecte artizanale, cusături și tablouri , ș.a , alături de alte asemenea, schițe sau picturi ale pictorului Cosmin Voiculeț, arătând talentul nativ manifestat în rândul bordeștenilor și descendenților lor. Deși încă în viață la acea vreme, mama mea, Veta-Vasilica Voiculeț, nu a putut fi prezentă la simpozion, suferind o operație pe șold în urmă cu două – trei luni și nefiind complet recuperată.Dar prin cartea scrisă împreună cu ea, pe fondul multor discuții și înregistrări audio-video, ea a fost alături de mine, așa cum va fi totdeauna, așa cum avea să fie și la următoarea ediție, din anul 2022, când ea plecase deja de câteva luni…

Printre cei prezenți au fost și fiicele celor doi intelectuali bordeșteni, cărora eu am dedicat în mod special cartea, înv. Gicu Bercaru și Ghe.Asănache, respectiv d-nele Doina Racovițeanu și dr Emilia Chirtoc, care au fost plăcut surpinse de acțiunea mea. Am avut alături mulți colegi profesori și prieteni, cunoștințe și rude. Totodata, prin invocare, sora mea decedată Doinița, a cărei zi de de naștere era tocmai în acea zi, 5 august, cred că am avut-o alături și pe ea, căreia s-a ținut un minut de reculegere, alături de alți invocați ai momentului.

A fost un real moment de dor și de rugă în comun, după 2 ani de tăcere!

Mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate! Pentru că mi-a dat puterea să revin la propriu la viață, după o formă relativ gravă de covid, să alipesc o filă proprie în cronica Bordeștilor de altădată, să mă bucur cu cei din comunitatea locală de această realizare!

Vă invit pe toți cei dornici de a retrăi viața satului secolului XX, copilăria și tinerețea personală, bucurându-vă sufletul într-un spirit juvenil pe alocuri , comic pe altele, citind cartea, ce se poate achiziționa direct de la autoare!

Doamne ajuta!