Motto-ul activității asociației noastre este însuși cuvântul Mântuitorului nostru: ,,…voi cei tari purtați sarcinile celor slabi…’’ Chiar dacă membrii asociației nu vizează câștigul- ajutoare diverse/ profitul propriu zis, fiecare înțelege că întrajutorarea semenilor săi nu rămâne nevăzută, nu scapă Vederii Dumnezeiești! Din acest puternic motiv, nu doresc să se laude cu acțiunile lor, chiar dacă, din păcate, fapta fiecăruia nu poate rămâne ,,ascunsă sub obroc” și ,,total netrâmbițată”. Astfel că, în numele Crucii, ei doresc ,,să se facă tuturor toate”(cf. Bibliei), adică să facă ceea ce este nevoie pentru fiecare categorie propriu zisă de credincioși: să șteargă lacrima celui aflat în durere, să ofere o pâine celui ce n-o are, să dea un pahar de apă celui ce nu se poate adăpa singur, să cerceteze pe cel în dificulate. Și toate acestea să le facă atât pentru susținerea vieții trupești, cât și pt câștigarea vieții veșnice. În acest sens, cred că a venit vremea, ca și la Bordești, să funcționeze o astfel de asociație! Au fost și alții care au avut gândul acesta, dar, din păcate, s-au lăsat pradă unor influențe străine sau gânduri proprii diverse și s-au oprit acolo. Am în gând astfel de inițiative…Personal, de mult timp tânjesc la o astfel de asociație umanitară, întrucât realizez diverse activități cu elevii dumitreșteni de circa 14 ani și voiam să fac ceva și pentru consătenii mei. Chiar dacă știu că ,,proorocul nu e bine văzut la el în patrie” și am simțit uneori, din plin, asta, doresc ca în acest an comemorativ al unirii românilor laolaltă, într-o Românie Mare, să fac un îndemn la unire, prin exemplul personal!
Să nu credeți că e simplu…ba chiar de la început au apărut opreliști…Să nu credeți că nu conștientizez la ce drum am pornit ! Dar eu sunt un om al ,,efortului”, de-a lungul existenței mele având multe provocări și încercând să mă autodepășeșc, înainte de toate urmând un drum lung al educației( 25 de ani de școală!) și apoi încercând să ating o anume stare socială, învingându-mi ,,condiția” de fiică a unor oameni simpli. Și, în ultimă instanță, nu doar că am acceptat provocările vieții, ci eu însămi am provocat-o pe ,,marea doamnă”, Viața, la un pariu…și l-am câștigat! Acum vreau să-l câștig și pe acesta, prin care o ,,forțez” să mă lase să ajut pe cei mai neajutorați ca mine…ÎN NUMELE IUBIRII PENTRU SEMENI!
Dincolo de motivația foarte solidă a celor spuse deja, membrii asociației ar vrea să încerce să schimbe mentalități, îndeosebi a celor care cred că nu se poate face nimic fără bani și mai ales ,,pe degeaba”, ci numai contra cost. A celor care cred că ,,nu se merită”, mai ales pentru că azi trăim într-o lume egoistă și tulbure! Și recunosc, cu mare tristețe, ca profesor de aproape 20 de ani, că vin în contact tot mai mult cu acest flagel social: egocentrismul! Egoismul, care naște indiferența! Îmi pare rău să văd că atâția intelectuali își învață propriile odrasle să fie egoiște și să se bucure singure de niște lucruri/daruri….! Mă irită nespus să văd profesori care ,,se duc cu colindul” străbun doar în scop pecuniar, nicidecum al… reînvierii tradițiilor pierdute în parte /total! În situațiile date, da, ridici neputincios din umeri și te întrebi: mai merită, în asememea lume, să te bați singur cu morile de vânt? Tu, ca om neputincios, te grăbești să-ți spui că nu, dar Bunul Dumnezeu oferă răspuns drept celui ce vrea să știe cu adevărat ce se cade să facă în asemenea vremuri …Și vine cu exemple nenumărate și-ți amintește, în prumul rând, exemplul Sfântului Ilie, care se credea singurul adevărat slujitor al lui Dumnezeu… dar care află, într-o zi, că mai sunt câteva mii de preoți care nu îngenuncheaseră în fața idolilor…Îți aduce-n față, de asemenea, exemplul apostolilor Săi, care puneau toate câștigurile lor laolaltă, la masa comună, și ajutau pe cei nevoiași fără deosebire…Și exemplele pot continua…
Da, dragii mei concetățeni! Am afirmat recent că îmi doresc să arăt că unirea eforturilor dă roade, indiferent de sfera activității. Am spus că doresc mult să demonstrez că se poate! Că se poate orice celor ce își unesc sincer forțele! Că trebuie să oferim exemple de urmat celor mai tineri, speranța de mâine a Bisericii și societății! Știu că singură pot mai puțin, dar ajutată de cei care gândesc la fel putem spune într-un glas: SUNTEM ALĂTURI! Suntem solidari cu cei ce au mai puțin ca noi! Cu cei ,, bătuți de soartă”, cum cred unii… Domnul Hristos a zis: ,,Cereți și vi se va da, bateți și vi se va deschide…!” Și a mai spus ceva important: CĂ MAI BINE E A DA, DECÂT A LUA! Căci, DĂRUIND VOM DOBÂNDI, cum scria N. Steinhardt în titlul unei cărți-sintagmă, devenită celebră azi. Iată ce predica Marele Arhiereu, Hristos Domnul, acum peste 2000 de ani! Credeți că acum trăim vremuri grele… Să ne fie cu iertare, noi le facem să pară grele! Nu este război, nu este molimă, nu este foamete… etc. DAR trăim vremuri grele din punct de vedere spiritual! Ne simțim mai săraci decât suntem și niciodată nu avem a da altora din toată inima, ci cu multe bâjbâieli…remușcări, chiar! Credem că suntem mai săraci decât suntem! De ce? Pentru că suntem goi sufletește! Mântuitorul a zis că acolo unde sunt 2-3 adunați in Numele Său va fi și El… și eu cred că nu va fi cu adevărat lipsă acolo unde este El! De asemenea, vreau să spun că plata noastră, a celor ce facem voluntariat, adică pe degeaba, este mult mai bună decât plata oferită de oameni… căci, oameni buni, ce se poate compara cu fapta bună făcută din iubire și compasiune pentru apropele?!
Cunosc faptul că mulți creștini nu știu ce înseamnă un ONG și că unii suspectează fondatorii acestor asociații, în general, cum că ar avea unele interese ascunse…că nu se poate să nu ai vreun câștig. ȘI AȘA ESTE, DRAGII MEI! CÂȘTIGUL NOSTRU E ATÂT DE MARE, ÎNCÂT NICI NU-L PUTEȚI CUPRINDE: INTR-UN BAGAJ, LADĂ, SACOȘĂ, ETC.! DE ACEEA NU-L PUTEȚI VEDEA! PENTRU CĂ EL ESTE MÂNTUIREA, invizibilă ochiului trupesc! Sigur, mântuirea nu e o certitudine, nu știm sigur acum, aici, cine se salvează și cine nu!… Dar Domnul cerea milă, nu jertfă golită de dragoste:,,Milă voiesc și nu jertfă!”. Și spunea că va veni ziua când El ne va întreba dacă am dat celor flămănzi hrană, celor însetați să bea, ș.a.m.d. Deci, aceste repere sunt cele care ne duc la împreună-mântuire, pe cel avut și pe cel lipsit! Nu se salvează prin sine, niciunul, nici săracul, nici bogatul! Ci numai în relație unul cu celălalt! Nici săracul nu se mântuiește pentru că e sărac, nici bogatul nu se pierde doar pentru că e bogat! Ci, împreună se salvează, săracul primind și rugându-se pentru binefăcătorul său, bogatul dăruind din cele ce are. Așadar, revin: voluntarii au un câștig, dragii mei: unul spritual, sufletesc! Ori, credeți că e puțin lucru?! Domnul Iisus spunea că nu se află nicio bogăție pe pământ, vreo avere, care să valoreze cât un suflet! Ori, să mai spună cineva că nu se merită să ajuți necondiționat și dezinteresat! Indiferent de persoana care primește, că spune bogdaproste sau mulțumesc, Dumnezeu primește fapta noastră bună! Sau, mai mult, dacă nu spune nimic și nici recunoscător nu ne este nouă, noi nu trebuie să ne supărăm. La urma urmei, cel ce pierde cu adevărat este cel ce se osândește în fața Lui… în timp ce noi ne luăm plata bună! Că spune Domnul că dacă suntem lăudați pentru faptele noastre, apoi ne-am și luat plata, aici. Că Dincolo ea nu mai valorează! DECI, NU NE LĂUDAȚI, FRAȚILOR, ORICÂTE AR FI EFORTURILE NOASTRE, CI DOAR RUGAȚI-VĂ PENTRU NOI! ȘI ESTE DE AJUNS! Noi nu am plecat la drumul acesta nici cu gând de mărire (laudă), nici din dorința de a primi mulțumiri de la oameni, dar mai ales nu pentru înavuțire!
Scopul nostru declarat e de a face ce a făcut BISERICA DINTOTDEAUNA ȘI PRETUTINDENI, de a face ce au făcut apostolii și, după ei, ceilalți creștini, până la noi: APOSTOLAT SOCIAL! AȘADAR, TREBUIE SĂ ÎNVĂȚĂM SOLIDARITATEA ȘI SĂ ÎNVĂȚĂM A FACE FAPTE BUNE DIN IUBIRE, NU PENTRU A IEȘI IN FAȚĂ ORI PENTRU CĂ NE E FRICĂ DE IAD, CI VRÂND DOAR SĂ CÂȘTIGĂM BUNĂVOINȚA DOMNULUI ȘI RAIUL! Sigur, vrem să ne mântuim, că de aceea a venit Hristos și S-a jertfit pentru noi, acesta fiind scopul final al existenței pământești! Trebuie să ne învățăm copiii altruiști, să vrea să împartă cu cei ce nu au, îndeosebi, să nu fie egoiști!! Căci abia atunci vor cunoaște ce însemnă bucuria adevărată, văzând mulțumirea celui ce i s-a dăruit! Să nu creadă că vor sărăci, dimpotrivă! Ne e dat exemplul văduvei, care a dăruit singurul ei bănuț altora, nepunând mai presus copiii ei, ci milostivirea Domnului. Acea femeie care știa că, fiind milostivă, chiar văduvă fiind, nu se va lipsi de ajutorul divin. Aceasta s-a lăsat în grija Celui de Sus și copiii ei nu au flămânzit, ci, dimpotrivă, au cunoscut lucrarea Lui, Domnul întorcându-i înmulțit darul!
Apoi, asociația aceasta dorește să accentueze nevoia de solidaritate sufletească, deoarece omul nu are doar trup, ci mai ales suflet, care mai e și veșnic, pe deasupra! Dumnezeu nu ne cere imposibilul, ci fiecăruia după putință. Astfel că, de multe ori, putem ajuta sufletește, dacă nu și trupește. Din acest motiv, noi dorim o redimensionare a conceptului creștinesc de solidaritate umană. Dacă ne pasă de sufletele noastre, care se hrănesc cu faptele noastre bune, dar și de cele ale semenilor noștri, trebuie să învățăm împreună solidaritatea sufletească! Trebuie să învățăm să facem și mai multe pentru suflet, pentru că adesea este neglijat. Nu e mai greu să mângâiem pe cineva, să-l sfătuim la nevoie, să-i acordăm un minut din viața noastră celui care are nevoie de noi! Să ne rugăm pentu cel ce nu poate merge la biserică sau care are nevoie de sprijin, să-l sprijinim pe cel singur, părăsit ori bolnav, încercând să readucem un zâmbet pe buze celor cărora necazurile le-au furat bucuria de a trăi: un copil orfan, un bolnav incurabil… Din nefericire, mulți ,,uităm” să facem aceste lucruri mărunte… Credem, adesea, că e nevoie de mulți bani pentru a derula o campanie umanitară. Unii oameni se mulțumesc, mai curând, să dea un bănuț atunci când îi prisosește, care-i scapă printre degete, decât să vrea să se implice emoțional. Nu vor mai mult, pentru că nu vor complicații, nu vor să atragă atenția… Nici noi n-o dorim! Nici a fi ,,cap de afiș” pentru vreo publicație sau pentru vreo rețea de socializare! Cu toate acestea dorim să ne implicăm și oficial, ca asociație, pentru că dorim să facem mai multe în folosul comunității și completând acțiunile oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române. Cu toată puterea noastră! Căci știm că a declara că-L iubim pe Dumnezeu dar ocolind, cu nepăsare, pe aproapele nostru, doar ridicând neputincioși din umeri sau scăpând un tainic oftat, demonstrează că suntem falși credincioși și că ne identificăm exact cu cei cărora se adresează Hristos când spune acest lucru. Înseamnă că iubirea de Dumnezeu nu ne-a scuturat încă rărunchii! Căci, în definitiv, ceea ,,ce facem unora mai mici ca aceștia”, Domnului îi facem! Și, de fapt, ne strângem nouă comori în Cer! Ajutând ajutăm comunitatea noastră, dar și pe noi înșine! Fiecare avem nevoie de sprijin și acest ajutor trebuie să facă ocolul întregii comunități! Și nu numai! Acest lucru doresc să transmit cititorilor site-ului nostru, că, pe rând, toți putem beneficia de existența acestei comuniuni prezente în comunitatea bordeșteană, prin solidaritatea frățească existentă dintotdeauna între creștinii români!
In definitiv, VREM CA, UNIȚI ÎNTRU ACELAȘI CUGET, SĂ FACEM CEEA CE A FĂCUT ȘI FACE BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ ȘI AZI: APOSTOLAT SOCIAL! Pentru că am auzit de multe ori spunându-se că Biserica nu face suficient pentru nevoiași. DAR CÂT DE GREȘITĂ ESTE AFIRMAȚIA!!! În primul rând pentru că BISERICA SUNTEM NOI! Ea nu există în afara credincioșilor ei! Apoi, pentru că nu doar preotul și episcopul sunt parte a Bisericii văzute, ci noi toți! Ea e formată din oameni pentru oameni! Deci, tot noi, cu toții, membrii Ei, trebui să ,,cotizăm” dacă vrem să fie mai bine pentru toți! Dar să nu uităm să scopul Bisericii este mai întâi unul sacramental, nu social! Hristos a zis- clar: …,,pe săraci îi aveți totdeauna cu voi..” și ,,cel ce rămâne în Mine, și eu rămân întru el..”(Cum? Prin Sf. Împărtășanie, comuniunea deplină!) Nu pentru a da hrană și confort social S-a întrupat El, ci pentru a-i readuce omului veșnicia, salvarea! Apoi, dacă o luăm și altfel, știm că Biserica, prin ierarhii ei, a susținut viața socială și culturală: primele școli, primele spitale, fiind înființate de către conducerea Bisericii. Așezăminte sociale s-au înființat în sânul Bisericii, pe cheltuiala ierarhilor și cu osteneala multor călugări! Și azi Biserica face multe, nenumărați preoți și ierarhi sprijinind activitatea socială, înființând cantine sociale, centre pentru copii, bătrâni și bolnavi… Dar nu sunt suficiente, pentru că sărăcia s-a extins și numărul celor nevoiași a crescut. Așadar, dacă vrem să le fie mai bine celor de lângă noi, trebuie să ne implicăm mai mult cu toții! Acesta este marele adevăr, cât și scopul ONG-urlor! Inclusiv al acestei asociații umanitare, care va sprijini activitatea Bisericii și va ajuta credincioșii Ei cei mai afectați de sărăcie, de neputințe fizice sau sufletești, atât timp cât va fi unire între membrii ei.
Totodată, dragi cititori, trebuie să reînviem tradiția românilor de la sate de a se ajuta, de a fi solidari în momentele esențiale ale vieții. Reluând exemplul propriu al străbunilor, care, în cadrul comunității, se ajutau: la închegarea unei noi familii fiecare participa cu ceva; la botez sau deces, la fel- dăruiau ceva și ajutau la pregătirea pomenirilor! Apoi la ridicarea unei noi gospodării, fiecare dădea materiale sau ajuta la construcție! DECI, COMUNITATEA ERA UNA FRĂȚEASCĂ și simțeai solidaritatea activ! Se ajutau practic unii pe alții! Să nu mai zicem de clacă…ajutorul dat la strângerea recoltei, unul altuia, rânduindu-se cumva, claca fiind și un prilej de socializare, de apropiere și de petrecere a unui timp împreună…
Dragi bordeșteni, având în mijlocul nostru, ca membru, un preot model, pe părintele Dan Burducea, un slujitor al altarului cum rar întâlnim și un extraordinar gospodar, vrem să reînnoim viața parohiei noastre, a satului nostru, salvând valorile lui perene de la uitare sau moarte. Chiar dacă unii spun că românii au fost mereu cârcotași, eu știu că asta e neputința firii…Mai știu că românul a fost mereu vertical, iubitor de neam și de Dumnezeu, jertfitor, cu frică de Cel de Sus și cu rușine de oameni. Apoi, tradițiile puse în legătură cu obiceiurile locului, cusăturile și împletiturile, purtarea costumelor populare măcar ocazinal, participarea la întreceri și concursuri folclorice, obiceiurile legate de începutul și sfârșitul vieții, datinile legate de nunta satului, toate aceste fac parte din tezaurul satului românesc. E momentul să ne întoarcem cu toții mai mult către lucrurile și oamenii care s-au identificat cu românul încreștinat de la origini! Spre o viață tihnită, în mijlocul naturii, către o viață mai sănătoasă, care este asaltată azi tot mai mult de consumism și acumulare, de alimente impuse consumului, care creează dependență și duc la afecțiuni grave…Țăranul trebuie să se întoarcă la consumul casnic și la munca propriului pământ, așa cum au făcut-o și strămoșii lui. La o viață așa cum i-a fost oferită de Creatorul său- stăpânind natura și beneficiind de roadele ei în siguranță. Știm că femeia de la sat era pricepută nu doar la a face pentru familia sa cele necesare traiului, articole de îmbracat și pentru locuință, ci tocmea zestre fetelor și lucra și altora, câștigând un bănuț și pentru prosperitatea casei și pentru întreținerea copiilor la școli. Și nu în ultimul rând, lucrul mâinilor ei era și o carte de vizită pentru cei care vizitau locurile. Sigur că, în condițiile industrializării și dezvoltării schimbului comercial din perioada contemporană, lucrurile au avansat azi…Dar măcar uneori sau în unele privințe putem reveni la obârșie, chiar și numai purtând o ie la blugii americani sau măcar un fular lucrat manual lângă o haină șic! (fie ea și second hand!) Chiar nu trebuie aruncat totul la gunoi, ca învechit ! Macrameul și goblenul sunt două piese rare din zestrea manuală a satului nostru românesc, care demostrează că au rezistat testului timpului. Că moda se duce și se întoarce! O bluză de in poate fi împodobită cu o broderie manuală/la mașină, care să amintească de acest meșteșug al femeilor noastre. De asemenea, o terasă sau cramă ori un restaurant deschis astăzi poate fi amenajat (ă) în stil tradițional. Măcar terasa, grădina sau cămara…pot arăta ca pe vremea bunicii, purtând amprenta satului românesc (care nu moare, chiar dacă se tot depopulează…). Chiar dacă unele lucruri pot fi ceva mai bine făcute azi, nu știu dacă neapărat cu materiale mai bune, dar poate cu ceva tehnologie mai avansată, încă mai cred că noi avem o identitate pe care nu e drept s-o ,,înmormântăm” înainte de vreme! După mine, niciodată! Și s-o ,,bocim” cu străinii… din U.E. sau Nato, că nu vor ști s-o facă! Indiferent câte ,,tăvăluguri” ar mai veni peste el! Important e să fim atenți la …trend, nu? Că toate celelalte se vor adăuga…nouă! AMIN!
A.C.A.S.S.A.-ASOCIAȚIA CREȘTINĂ PENTRU APOSTOLAT SOCIAL: SUNTEM ALĂTURI! 