Azi, de ziua „Moșilor de toamnă”, ortodocșii cinstesc pe moșii și strămoșii lor plecați la Domnul, participând la liturghie și parastas, apoi împărțind farfurii cu bucate și căni cu vin sau altele asemenea, în amintirea lor și mai cu seamă „pentru sufletele lor”. Această moștenire nu este una doar „de familie”, ci e parte din zestrea neamului nostru milenar. Astfel de obiceiuri fac parte din Tradiția Bisericii, considerată al doilea izvor de revelație dumnezeiască, alături de Biblie. Nu le-au inventat „popii” pentru a-și umple buzunarele reverendei, ci le-au așezat în rânduiala Bisericii imitându-i pe înaintașii lor, dintr-un temei religios profund, biblic și patristic. Nu o să intru în detalii, pentru că am mai scris pe tema aceasta pe site-ul nostru, al asociației ACASSA, dar vreau să trec puțin în revistă acest obicei mai cu seamă pt. că el e situat în preajma Halloween-ului, care are și nu are legătură cu sărbătorirea morților creștini, respectiv a sfinților în țările Occidentului. De asemenea, vreau să menționez că noi prăznuim sfinții ca „eroi ai credinței”, nu ca „morți” care stârnesc macabrul, oroarea, frica de moarte. NOI ELOGIEM VIAȚA, NU MOARTEA! PENTRU CĂ HRISTOS A ÎNVINS-O, CĂLCÂND-O CU PUTEREA SA. Dacă rămânem la a prăznui moartea și morții, chiar și așa, făcând haz de necaz, cu frica în sân…de moarte, în costume tematice, lângă un felinar autohton, din bostan, înseamnă că nu am înțeles nimic din misiunea mesianică a Domnului nostru Hristos, Răscumpărătorul omului. Ba mai mult, ne batem joc de pătimirile Sale!

Apoi, nu „dăm de pomană” ca să ne aflăm în treabă…știm că „morții nu mănâncă”, așa cum ne șoptesc provocator denominațiunile zise creștine, sectanții rupți de Tradiția Bisericii. Ba am și spus mai sus că facem asta spre aducerea aminte de ei și pt sufletele lor. Pentru că au făcut-o alții înaintea noastră și au dispus-o și pt. noi, ea având sens și legătură cu iubirea pt. cei „adormiți” ai noștri, vii cu sufletul, dar plecați Dincolo, într-o lume nepercepută de noi cu ochii aceștia materiali, dar care există, fără dubii! A spus-o Domnul Însuși, apoi marii teologi, Părinții Bisericii, și au susținut-o experiențele duhovnicești, care au dovedit că Dumnezeu Se face cunoscut omului cum crede El de cuviință, uneori prin vedenii și chiar vise…

Însă azi aș vrea să redau aici un articol de revistă școlară, publicat de mine cu vreo 20 de ani în urmă, pe tema morții. Articol așezat ca anexă la lucrarea mea de grad didactic I.

De mii de ani, un singur cuvânt sperie pe  tot omul de pe cuprinsul întregului pământ: cuvântul ,,moarte”! Mulţi se tem nu doar s-o întâlnească pe ,,doamna cu coasa”, ci se tem să-i rostească şi numele. De frică să nu o atragă, probabil…(De parcă ,,ea” ar putea umbla de capul ei prin lume!)…,,Uh! Nu-mi vorbi despre moarte! Mă indispune, mi-e frică!”… ,,Vai, chiar nici nu ştiam că există asemenea oameni! (Aiurea!)”, gândesc eu. Deşi explicabil pentru ,,puradeii” cărora  uneori sunt obligată a le vorbi despre moarte, tocmai pentru a îi înţelege…rostul şi a-i arăta deşertăciunea şi neputinţa, rămân perplexă auzind asta din gura unor adulţi… ,,credincioşi” (Nevoie mare!)…Şi spun asta din două motive, cel puţin. Unul, pentru că  nu sunt prima care le aminteşte de inevitabila moarte biologică, firească, iar al doilea, pentru că, deşi vor fugi atâta de ea, într-o zi tot vor da piept cu ea. Toţi suntem datori cu o moarte! Aşa mărturiseşte ,,Cartea cărţilor”, Biblia, care ne arată   cum a apărut moartea şi cum  ,,moare” ea de Mâna Domnului Hristos!

Pentru un creştin veritabil, moartea nici măcar nu există! Cel ce este Domn al Vieţii este şi Domn peste ea! O spune Domnul Hristos lămurit: ,,Cel ce crede-n Mine, chiar de va muri, viu va fi!”  Căci El a suprimat-o prin lupta Sa, prin dorinţa de a se supune ei, pentru a-i arăta neputinţa. Mântuitorul a biruit-o o dată pentru totdeauna …,,cu moartea pe moarte călcând”. Şi? Ce s-a întâmplat? ….,, Şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!” Unii au impresia că asta este aşa, o cântare, pur şi simplu,  neînţelegându-i sensul adânc…

Cunoaştem faptul că Scriptura mărturiseşte: ,,Credinţa ta te-a mântuit!” şi ,,Dreptul prin credinţă va fi viu!” Dar oare  e suficientă numai credinţa pentru a învinge în lupta cu moartea? Protestanţii au redus mântuirea la credinţă. Spun ei: ,,Sola fide”, adică numai credinţa e suficientă. Și ,, … sola gratia, sola Scriptura…”  Urmându-i Apostolului Iacov, Sfinţii Părinţi, marii teologi trăitori din calendarul nostru, mărturisesc într-un glas: ,,Credinţa fără fapte moartă este!” Aşadar, pentru a ne salva sufletele din chingile morţii veşnice şi din chinurile iadului este nevoie de o credinţă vie, lucrătoare prin fapte! Numai astfel putem atrage harul dumnezeiesc, condiţie indispensabilă în mântuirea personală, subiectivă.

Mergând pe firul biblic, aflăm că diavolul l-a atras pe Adam în păcat, făcându-l să-şi încalce fidelitatea faţă de Dumnezeu, prin neascultare. Deşi ştia că ,,negreşit va muri!”, dacă va mânca din pomul cunoaşterii. Şi nu pentru că Dumnezeu  ar fi dorit să-l ţină în  ignoranţă, precum zic unii în mod  vădit răutăcios, ci pentru că astfel tăgăduia autoritatea cuvântului Divin, căzând în  capcana  mândrului Lucifer. Şi așa a pătruns moartea  în lume, ca plată a păcatului, limitând lucrarea pământească a omului doar la câteva decenii. În cele din urmă am putea spune că o merităm, nu?  Deşi azi mulţi arată  încă cu degetul spre Adam şi Eva, totuşi ar trebui să conştientizăm că ei au făcut doar un păcat: nu au ascultat! Că asta a dus la încălcarea voii Divine şi din alte  puncte de vedere (nu au recunoscut, au dat vina pe alţii, etc), e deja altceva. E curios cum urmaşii Protopărinţilor neamului omenesc, cărora le datorăm, în fond, existenţa pământească, nu doar că fac şi ei acelaşi lucru, incriminând (chiar pe strămoşii lor!), dar ei judecă cu asprime pe aceştia, când ei sunt mai răi ca aceia, întrucât încalcă toate poruncile dumnezeieşti şi fac mii de păcate! În iubirea Sa nemăsurată pentru  cununa creaţiei Lui, Domnul Se coborî în ,,cele mai de jos ale pământului” spre a-l ridica pe omul căzut, pe Adam, la înălţimile cele duhovniceşti, la ,,asemănarea” cu El.

Deşi vorbim  de înviere de peste 2000 de ani, totuşi, cei mai mulţi dintre noi nu vor să  gândească la moarte! De ce refuză? Pentru că nu acceptă  învierea Domnului ca pe o realitate şi totodată ca  fundament al mântuirii! Dar cei mai mulţi, din nepăsare…Pentru că e mai uşor să accepte că nu au cui da socoteală. Da, unii ca aceştia chiar au de ce se teme! Pentru ei, moartea chiar e înspăimântătoare!

Sfinţii Martiri îndeosebi au înfruntat cu mare curaj moartea, dorind-o, chiar! Dar e cu putinţă aşa ceva? Este! Că de n-ar fi, nu s-ar povesti, precum o zice românul. Dacă nu ar fi fost sinaxarele pline de astfel de dovezi, nu am şti cum să înfruntăm  noi, azi, moartea. Căci ce este moartea, dacă nu ,,o călătorie vremelnică, un somn mai îndelungat…”(cf. Sf. Ioan Gură de Aur)?!? Ea este începutul veşniciei, este renaşterea spirituală în deplin acord cu iubirea divină. Credinciosul care are certitudinea existenţei vieţii de după moarte are în faţă totdeauna plecarea din această viaţă. Pomenirea morţii, aducerea aminte de moarte, e cea mai înaltă filozofie, după cum a spus-o şi Marele  Vasile. Având pururi înaintea ochilor  imaginea vremelniciei pământeşti şi veşnicia  duhovnicească, creştinul se depărtează de  cele rele, face cele bune, ţinând aprinsă totdeauna torţa sufletului, prin virtuţi, aşteptând întâlnirea cu Mirele Ceresc, Marele şi Dreptul Judecător. Aceasta e vremea nevoinţelor şi faptelor bune! Dincolo, nu iei nimic cu tine din cele materiale, doar sufletul, plin de păcate sau împodobit cu virtuţi. Sf. Paisie Velicicovski, în ,,Crinii ţarinii”,  îndemna  la a trăi viaţa ,,ca şi cum ai muri în fiecare zi”, adică cu luare aminte şi-n pocăinţă, ca şi cum ai putea sfârşi azi, vremea sfârşitului pământesc nefiind cunoscut. ,,Să trăieşti aşa cum ai fi vrut să te afle moartea! În felul acesta, nu te vei lipsi de mântuirea veşnică!”(Sf. Tihon  de Zadonsk, în ,,Călătorie spre Cer”).

Ce se mai poate face  după moarte, totuşi? Pentru cel aflat pe cărări pierdute, departe de Biserica Mamă şi de Dumnezeu Tatăl, aproape nimic. Şi nu pentru că Dumnezeu ar fi neputincios! Şi, totuşi, iubirea nemărginită a Domnului Hristos, Care a învins moartea pentru noi toţi, nu poate fi trecută cu vederea! În virtutea  comuniunii  în veşnicie cu Dumnezeu, oamenii pot cunoaşte iubirea Lui până şi-n iad! Cum spune psalmistul…,,şi-n iad dacă ajung, Tu cu mine eşti!”  Scripturile şi Tradiţia Bisericii mărturisesc  că există mângâiere şi pentru cei din iad! Dacă ai fost pe cale, totuşi, chiar poţi fi salvat, scos din iad, prin  Jertfa Domnului, recapitulată, în mod nesângeros, în Euharistie! Pentru că cei pomeniţi la Sfânta Liturghie, îndeosebi, au parte de iertarea  Divină şi după moarte! Întrucât moartea este o poartă către veşnicul Dumnezeu! Nu se termină  totul aici, odată cu moartea! Acesta e motivul pentru care spun, şi eu ca Marele Pavel:,, Unde-ţi este moarte boldul?!” În faţa lui Dumnezeu, moartea  şi-a pierdut puterea, ea fiind creaţia potrivnicului diavol. Nu Dumnezeu a făcut-o, nu El  îl împinge pe om către ea! El  vrea cu tot dinadinsul să-l oprească pe  credincios din drumul către pierzare, prin Spovedanie şi prin Euharistie, prin Jertfa Sa!.

Pomenirile care se fac  după înmormântare, la casa mortului sau la biserică, ne dau multă speranţă pentru cei adormiţi ai noştri şi ne oferă mângâiere şi nouă, celor rămaşi.  Credinciosul ortodox nu are nici un motiv să-L hulească pe Dumnezeu  atunci când pierde pe unul de-al său. La Dumnezeu nimic nu se pierde, ci totul se câştigă! Moartea este un câştig pentru om, tocmai fiindcă îi deschide poarta spre tainele dumnezeieşti, pe care doar în parte  le  poate cunoaşte pe pământ. Odată cu trecerea sufletului în eternitate, ni se deschide cu adevărat perspectiva mântuirii… ACOLO …,,unde nu este nici durere,  nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit!” Nu întâmplător, noi, ortodocşii, folosim termenul de ,,adormiţi” pentru cei plecaţi, pentru că ei există şi acolo, chiar dacă într-o altă stare și sub o altă formă  (netrupească) şi aşteaptă ,,scularea din  somnul cel de veci”, în nădejdea învierii obşteşti! O spune foarte frumos slujba înmormântării, că nu poate răsări o nouă plantă dacă nu pui un  grăunte în pământ, care să poată odrăsli. Soroacele stabilite (la 3, 9 şi 40 zile, la 3,6,9,12 luni şi anual, apoi) sunt tot atâtea prilejuri pentru a ne aminti de cei dragi ai noştri şi de a interveni pentru ei, alături de clerul slujitor. Aşa putem  da cinste celor ce ne-au crescut şi ajutat. Ce folos de neimaginat poate aduce ruga Bisericii Ortodoxe! Parastasele şi Liturghia pot coborî mila lui Dumnezeu şi-n iad şi poate desface din chingile vrăjmaşilor pe oricine! Iată ce ajutor putem da noi alor noştri! Mântuirea nu este o certitudine. De aceea, de rugăciunile Bisericii are tot credinciosul nevoie, oricât ar fi de virtuos aici. Niciodată nu poţi spune că e de prisos să ceri Domnului ceva pentru el! Cu evlavie, să aprindem totdeauna o lumânare la căpătâiul celor dragi şi să dăm un pomelnic la altar, ori de câte ori avem ocazia. Să nu-i uităm în rugile noastre nici pe cei plecaţi! În Postul Mare, cu atât mai mult. Se poartă ,,capetele”( un grup de parastase) în sâmbete (Pomenirea morţilor), se slujeşte coliva în Joia Mare, ne amintim de moartea Domnului Hristos şi ne bucurăm de Învierea Sa. Să nu-i uităm nici pe cei ce aşteaptă o rugă de mijlocire din partea noastră! Căci cu ce măsură vom măsura, aşa şi noi vom primi la rândul nostru!  Să-i învăţăm şi pe  urmaşii noştri, încă de mici, rostul acestor  parastase, dacă vrem să avem părtăşie cu Hristos. Să conştientizăm împreună cu ei că acestea toate sunt şi faptele noastre bune, care ne apropie de Rai şi de Dumnezeu,  Cel ce nu are nici un suflet de pierdut…  Veşnică lor pomenire! Amin!”Prof. Catuţa Voiculeţ

DA, AȘA SCRIAM PT. ELEVII ȘI COLEGII DUMITREȘTENI ȘI ACUM 20 DE ANI! NU S-A SCHIMBAT NIMIC, DRAGI CREȘTINI… DIMPOTRIVĂ…AM FOST DE MULTE ORI APROAPE DE MOARTE…Poate uneori mi-a fost oarecum teamă…dar am învățat de la mama și sora mea cum s-o înfrunt; dacă credem în Învierea Domnului, dacă iubim Sfinții, cu atâtea Moaște Sfinte la noi în țară, e imposibil să ne mai temem de moarte la modul real! DUMNEZEU SĂ AIBĂ MILĂ DE NOI TOȚI, VII ȘI ADORMIȚI! IAR MAICA DOMNULUI SI SFINȚII TOȚI, ALĂTURI DE PUTERILE CELE NEVĂZUTE, CARE MÂINE, PE 8 NOV., SE CINSTESC, SĂ FIE TOTDEAUNA CU NOI TOȚI, AICI ȘI DINCOLO! AMIN!

DUMNEZEU SĂ-I IERTE ȘI SĂ-I ODIHNEASCĂ PE TOȚI CEI PLECAȚI AI NOȘTRI!