Zi: 13 decembrie 2022

La 5 aug 2021, în cadrul simpozionului anual ,,Bordești-Brâncoveanu”, președinta asociației umanitare ACASSA, cu sediul în Bordești (județul Vrancea), a lansat volumul ,,Bordești, plai de rugă și dor”, apărută la editura ieșeană Stef, condusă de un bordeștean nonagenar, în persoana d-lui prof. dr. Stelian Chiriac.

Prezența destul de însemnată pt perioada pandemiei, a mărturisit că evenimentele culturale locale au făcut înconjurul comunei, cel puțin, oamenii fiind dornici de comunicare și,de ce nu, de comuniune, simpozionul desfășurându-se în incinta bisericii- schit zisă a lui Brâncoveanu. Astfel că, în acest an, 2021, asociația ACASSA a fost prezentă nu doar cu expoziția de produse locale, cu bucate tradiționale și produse meșteșugărești obținute în sânul familiei prof. Panaite Catuța și Costel,ci și cu cartea dedicată oamenilor locului,

Prezentarea cărții a fost făcută de către amfitrionul simpozionului, prof. Ionuț Bercaru, el însuși autor al multor articole și lucrări de profil, unele publicate chiar la editura Stef. Întrucât editorul, d-l S.Chiriac nu a putut fi prezent, a fost delegat I, Bercaru să ia cuvântul în deschidere. Uterior acestuia, autoarea mărturisea în fața celor prezenți următoarele:

,,Cartea aceasta este  răspunsul unei chemări de suflet  a unui împătimit al condeiului, împlinirea unei datorii, nu doar o confesiune ca răspuns la plăcerea de a scrie. Așa cum  am menționat in introducere , revenind acasă din București, m-a urmărit un cuvânt al filozofului Petre Țuțea, care zicea că periodic cineva  trebuie să scrie  pt a semnala că mai existăm pe orbită…Un nou imbold însă mi-a fost dat de  dragul nostru editor, d-l prof dr S. Chiriac, fiu al comunei noastre, devenit cel mai viu exemplu pt mine, de la care am învățat în ce 3 ani de când ne știm  că niciodată nu e prea târziu pt a-ți împlini  un vis, să aduci un obol de recunoștință locurile  natale și oamenilor lui.

Am numit lucrarea de față, Bordesti plai de rugă si dor,  …,, o altfel de monografie  a bordeștenilor” întrucât, în încercarea de a creiona lumea satului, am  evocat nu atât locuri,  ca repere strict istorico-geografic și culturale, în maniera specifică monografiilor, științifică și bazată pe statistici, cât mai degrabă oameni și fapte din secolul trecut,  trecând din sfera științifică în cea a  literarului,  prin imagini și documente personale, extinse ulterior la  rude, vecini și cunoștințe și câteva zeci de modele de referință ale comunității. Subiectul ei pare să curgă sinuos într-un stil personal, atractiv-zic eu- și mai facil studiului decât o monografie propriu zisă, dând o notă proprie informațiilor  istorice locale culese din lucrările de referință ale autorilor cunoscuți, în speță înv. Ghe. Asănache și prof. I. Bercaru,  lucrări ce au constituit punctul de plecare în demersul meu literar. Așadar, presărând ici- colo un monolog, ici colo un dialog între personaje, o descriere sau o schiță  a  vieții satului,  am dorit  să subliniez o idee centrală: aceea că Bordeștii există de când lumea, ca să-l citez pe dl Ghe. Asănache,  descoperirile arheologice menționate arătând că cetatea dacică din Cândești este continuatoarea celei din epoca bronzului, ceea ce ne face să credem că Bordeștii există cu mult înaintea atestării documentare din sec 17(1638). De asemenea, am dorit să subliniez și faptul că oamenii  comunei sunt oameni bine înfipți în rădăcinile lor,  oficial seculare pe aceste plaiuri, căutând să se întoarcă mereu la vatră. Că au fost mereu capabili de eroism, în fața năvălitorilor și apți de a-și apăra moștenirea lăsată de străbuni, atât acasă dar și peste graniță, chiar dacă uneori plătind cu prețul vieții. Chiar și adăugând propriile mele povești de viață, ca autor, am dorit să ofer o altfel de lucrare bordeștenilor mei, cum bine sublinia d-l Chiriac-să nu mă las mai prejos- căreia nu puteam să nu-i imprim un aer de autoritate  având la îndemână informațiile culese din   lucrările amintiților mei predecesori, care, se știe, au studiat temeinic arhivele vremii.

Cartea se  întinde pe 10 capitole, respectiv  pe circa 550 pagini, cu peste 30 pag color ilustrative, cu anexe ce oferă documente  istorice dar și imagini -surprinză  din panoplia reprezentativă a înaintașilor și chiar a contemporanilor noștri, iar la final chiar și câteva curiozități, precum existența unei echipe de fotbal- Recolta Bordești, a unei bănci populare de întrajutorare-Banca Brâncoveanu înființată de inv. Petre Chințoiu, devenită mai târziu o filială CEC și o cale ferată( în fapt 3) care a străbătut arealul comunei noastre pt. transportul  forestier și de care cei mai mulți dintre noi , cei de azi, nu știm nimic.

Cititorul va afla că Bordeștiul este și un vechi și renumit centru cultural și spiritual, prin cele 2 schituri ridicate în sec, 17, în epoca brâncovenească, respectiv schitul Bordești (unde ne aflăm azi) și schitul Recea, cu școlile lor aferente. Apoi va descoperi simbolul sacralității în prezența celor 2  monumente  bordeștene- cel mai vechi, un  cimitir legat de Bătălia Crăciunului din dec. 1916  și cel mai nou, ridicat în cinstea eroilor bordeșteni,  două obiective istorice care ne spun de altfel cine suntem, de unde venim și  chiar încotro mergem. Însăși ridicarea acestor monumente demonstrându-ne că bordeștenii sunt oameni cu frica lui D-zeu și cu iubire de neam și de țară, cu respect față de înaintașii lor.

 De asemenea, capitolele următoare ne prezintă zestrea de suflet a bordeștenilor, nu doar moștenirea fizică a satelor de la Curbura  Subcarpaților,  o comoară încă prezentă în tradițiile și obiceiurile  locului, transmise din tată în fiu până azi, nu doar în petrecerea sărbătorilor religioase, ci și în îndeletnicirile ce  mai continuă  încă, în primul rând viticultura și creșterea animalelor, dar și în obiceiurile culinare, legate de  începutul și sfârșitul vieții omului, de petrecerea postului bisericesc și a sărbătorilor  religioase și laice(cartea oferind rețete pt. multe dintre preparatele bucătăriei bordeștenilor-cozonac, turte de Ajun,  colivă  și mucenici, dar și  secretele obținerii multor preparate pt cămară sau pt sănătatea trupească,  celebre rețete naturiste culese din lumea satului îndeosebi).

 Cum era și firesc, ca profesor, nu am putut ocoli ceea ce mă doare mai tare, situația din învățământul românesc, pe care am pus-o față în față cu cea trăită pe pielea noastră, ca elevi. Așa că voi oferi cititorului meu  portretul cadrului didactic de ieri dar și de azi, arătând că suntem  cu toții plămada  învățătorilor și profesorilor noștri, considerați de noi toți adevărate modele  de viață. Și ne vom putea lăsa copleșiți nu doar de felul  cum decurgeau orele, ci ne vom bucura și ochii și sufletul privind chipurilor educatorilor bordeșteni care ne-au făcut oameni, cum bine zice o vorbă românească de pe la noi.

Pornind de la titlul cărții, desigur, nu putea lipsi un capitol despre dorurile noastre…, despre dorul după trecut.Deși mulți tineri îndeosebi trăiesc clipa azi, spunând că trecutul e trecut, s-a dus și nu mai contează ce a fost înainte, eu cred că noi oamenii avem în noi sădit un anume dor după trecut. După ceea ce nu mai avem,  după tot ceea ce ne lipsește, după tot ceea ce am pierdut…Iar Sf Liturghie din Biserica Ortodoxă  surprinde asta cel mai limpede, cuprinzându-i pe toți din  neam în  clipa prezentă a rugăciunii de obște în comuniune, actualizând vremea prin Jertfa Dlui Hristos, întru care se mântuiesc toți, cei de la început până la sfârșitul timpului, neamuri și generații întregi. Scriind această carte, am considerat că a venit vremea să împrospătez memoria consătenilor mei, așezând în inimile contemporanilor acele nume prăfuite de vreme, pe care le-am scos din umbră sau uitare spre a le reda memoriei colective,  așezându-le acolo unde  le e locul.

 Probabil d-l editor a sperat să vorbesc mai mult despre  implicațiile comunismului asupra vieții țăranului bordeștean. Nu am făcut-o insistent din mai multe motive, nu doar  pt că nu am vrut să supăr pe unii… Am vorbit despre CAP și colectivizare, despre raționalizarea alimentelor și cotele date de țăran statului, de așa zisa ilegală tăiere a animalelor și de raziile poliției, despre rigorismul învățământului  bazat pe sistemul de pedepse și despre viața Bisericii confruntată cu ateismul,  concret chiar și despre pedeapsa primită de înv. bordeștean Victor Isofăchescu, perindat prin 4  penitenciare… În plus, nu am dorit să mă abat de la povestea mea, de la confesiunea mea, scriind ce am trăit concret, nu cele ce am citit prin multele cărți.Tocmai pt că am înțeles grozăvia atâtor ani de dictatură și impactul ei asupra românului, mai ales cel de la sat. Dar și pt că am sperat ca cei  care au trăit ororile regimului comunist să nu le uite, alături de greutățile vieții dusă la țară, și să-și amintească acum cu plăcere tot ce e de amintit. Și chiar am vrut ca generațiile următoare să le cunoască, nu să le ignore!.

Trecând mai departe, am dorit ca cititorii să se și bucure regăsind graiul bordeștenilor  de altădată aproape neschimbat în dialogurile cu mama mea, în special. Sper că vor dori să-și cunoască,  după citirea cărții, mai bine izvoarele și să redescopere  frumusețea  comunei lor, prin trăirea  vie a  tradițiilor și obiceiurilor locului, cât și personalitățile  care fac cinste comunei: chiar contemporanii  nativi pe care nu-i știu, ca sculptorul Ionel Alexăndrescu și poetul Virgil Panait. Sau pe defuncta Daniela Andone –Manea, fost ofițer al Poliției Române, un model real de conduită pt ei.Și să concluzioneze cu mirare că o comună cu doar câteva sate, supusă sistematizării teritoriale până a rămas cu doar 2 sate(și alea despărțite o vreme administrativ si religios), cât  și flagelului social al colectivizării agricole, totuși a rezistat în timp pe harta României! Să știe că satele noastre au fost alipite altor comune învecinate ori au dispărut( Linți, Râmna, Recea), denumirile lor păstrându-se până azi în zona comunei.

E de înțeles că fiecare, în funcție  de domeniul în care lucrează, are datoria de a duce mai departe zestrea de suflet  și moștenirea înaintașilor lor.  Cei ca mine, autorii de carte, au  datoria de a  trezi interesul concetățenilor lor, indeosebi al tinerilor, prin astfel de lucrări, care să ateste iar și iar vechimea comunei noastre, prin  descoperiri arheologice  din zonele Eforie, Vărsătură și Valea Mare, de care urmașii se pot bucura pe viu, vizitând  colecția muzeală Ghe. Asănache  de la școala din centrul comunei. Și nădăjduiesc că vor fi străbătuți de un sentiment patriotic, și  de un dor după trecut, așa cum s-a întâmplat și cu noi. Și vor  fi cu atenția sporită la nivelarea obiceiurilor locale prin deschiderea către alte culturi și religii! Căci  da, azi avem condiții de trai mai bune, dar precum zicea nenea Sandu Voiculeț într-o poezie, era mai bine înainte în simplitatea vieții la  țară, neîmpovărați de păcate, și nefiind plecați în afara ei. Schimbarea  feței vieții satului s-a făcut treptat, firesc, cu implicarea edililor și a conducătorilor religioși, iar de curând cu implicarea unor oameni inimoși care au avut curajul să pună pe roate afacerea vieții lor la ei acasă, nu în altă parte! Frații Toni și Mihai Chiriac,  familia nepotului prof. Ghe Fiștoc, Cristina și Adrian Fiștoc, Mirela Voiculeț, și nu în ultimul rând cele  3 ong- uri locale, ProVita, Acassa și Fiii satului B. de Jos.

Închei cu gândul că așteptăm ca și tinerii de azi să fie capabili de jertfe și să ne imite  în a trăi sentimentul acestei apartenențe sociale și religioase, LA EI ACASĂ, care vor putea spune  așa ca mai toți marii oamenii de artă și cultură că ,,nicăieri în lume soarele nu răsare mai frumos  ca în satul natal”!Care vor conștientiza frumusețea lui(unicitatea așezării,  diversitatea obiectivelor turistice) și-l vor purta în suflet pretutindeni, așa cum am făcut-o și noi. Sunt mândră că m-am născut la Bordesti, și nu-s simple vorbe… pe acest tărâm de rugă și dor, unde m-am întors pt. totdeauna! Și, citându-l pe ofițerul  în  rezervă Costel Anton, de m-aș mai naște o dată, tot aici aș vrea să fie, în casa părinților mei, Titu și Vasilica Voiculeț, care au crescut 4 copii și m-au învățat că trebuie să mă  dăruiesc celorlalți,  comunității, tot așa ca și în familia lor; care mi-au arătat, prin exemplul lor personal, că trebuie să împart ceea ce am  și să mă pun în slujba oamenilor, prin fapte bune, pentru a putea readuce pe buzele tuturor numele satului meu: Bordești, plai de rugă și dor!

 Și pt. că am dedicat această carte în special unor  intelectuali deosebiți  ca înv. Ghe Asănache și Ghe. Bercaru și pt că azi, prin lucrările acestui simpozion,  facem  și comemorarea d-lui prof. Ghe Fiștoc, trecut la Domnul de doar câteva luni, iar azi este  chiar ziua de naștere a defunctei mele surori, Doinița, ca și pt faptul că unii dintre cei menționați în carte( precum tatăl artistului Aurel Moldoveanu sau fiica dnei mele educatoare Tutuța Bârhală, Zâna) au plecat dintre noi chiar în zilele astea, propun un scurt moment de reculegere pt  ei și pt toți înaintașii și personalitățile zugrăvite în  cartea de față care azi nu mai sunt … D-zeu să-i ierte si să-i odihnească cu Drepții Lui!  Fie-le amintirea veșnică! Amin!

Cât despre motivația de a scrie, autoarea menționa următoarele:

,,Dedic această carte tuturor bordeștenilor care m-au inspirat în scrierea ei, începând cu părinții mei, Veta-Vasilica și Dumitru-Titu Voiculeț, cărora le datorez viața și împlinirea mea profesională. Apoi soțului meu, profesorul Costel Panaite, care m-a sprijinit în tot acest demers, dar și tuturor colaboratorilor mei de orice fel. În mod deosebit, însă, cinstesc memoria a doi învățători: a d-lui Gheorghe Asănache și a d-lui Gheorghe Bercaru, două modele de rară vrednicie personală și de iubire jertfelnică pentru urmașii lui Bordea…

Înainte de toate, Îi mulțumesc Preaslăvitului Dumnezeu, Care mi-a dat forța necesară de a-mi transpune dorința în faptă! Și, Care, lungindu-mi zilele, în aprilie 2021, m-a întors familiei și comunității! De asemenea, aduc mulțumiri preoților, editorilor, autorilor de carte (folosită ca bibliografie), tuturor celorlalți colaboratori care și-au adus obolul personal în scrierei acestei lucrări, o altfel de monografie, pe care bordeștenii o merită cu prisosință”.

,,(…)Ca orice împătimit al condeiului, după un timp, am avut și eu un gând firesc: să scriu și o carte despre pământul pe care am văzut lumina soarelui, Bordeștiul meu drag, plai de rugă și de dor. Poate unii se vor întreba:,,De ce…de rugă”? O să le răspund simplu. Pentru că aici au existat două vechi schituri cu viață de rugăciune de obște, lăcașuri binecunoscute, ridicate în vremea Sfântului Constantin Brâncoveanu: Schitul Bordești și Schitul Recea, unde au existat și primele școli ale vremii, și între pereții cărora s-au depănat multe povești de dor, în amintirea strămoșilor locului. Poate alții se întreabă mai abitir: ,,De ce …de dor”?  Pentru motivul că de aici s-au ridicat mulți oameni citiți, care au dus mai departe, în lume, prin munca lor, prin trăirea și opera lor, numele și dorurile acestor plaiuri de rugăciune și de cânt, oameni care au transmis mai departe generațiilor de tineri poezia și istoria locurilor natale.

La un moment dat, m-am întrebat dacă mai are sens să fac acest demers, atâta timp cât vrednicul de pomenire înv. Gheorghe Asănache, având sprijinul altor doi confrați mai tineri, a întocmit și publicat o monografie așa de vastă și de bine documentată, de completă ca fond. Și mai ales pentru faptul că, pe tărâmul acesta istoric-monografic, îi urmase deja mai tânărul profesor Ionuț Bercaru. Din acest motiv, am ales să stau deoparte mulți ani de la întoarcerea mea acasă, cu mulțumirea că cele ce au fost de scris despre comuna noastră, Bordești, s-au scris de către cei doi profesori localnici.

Dar iarăși simțirea mea lăuntrică a primit un nou imbold…De astă dată, din partea unui fiu de frunte al comunei noastre, plecat departe de Bordeștiul său iubit, dar totdeauna purtând în ființa sa dorul după satul natal, Bordeștii de Jos. Nimeni altul decât d-l prof. univ. dr. Stelian Chiriac, pe care l-am cunoscut în urmă cu 3 ani, datorită implicării mele în desfășurarea lucrărilor Simpozionului anual ,,Bordești-Brâncoveanu”. Pe acest  editor-corifeu al culturii moldave l-am găsit, la cei aproape 90 de ani, plin de râvna de a mai face ceva pentru ai lui și de dorul după locurile natale, despre care vorbește totdeauna cu mare însuflețire la întâlnirile fiilor satului. Așa ne-am intersectat pașii: pe fondul transmiterii unor valori comune, inclusiv al  colaborării privind scrierea monografiei satului  Bordeștii de Jos, mama mea fiind și ea fiică a respectivului sat. Exemplul domnului profesor mi-a dat curaj, determinându-mă să reflectez la faptul că niciodată nu e prea mult ori prea târziu pentru a-ți aduce obolul personal de recunoștință în privința promovării locurilor natale. Atunci mi s-au risipit îndoielile și am regândit inițiativa mea de a prezenta faptic valorile comunei Bordești, scoțând la iveală, de sub obrocul uitării, tot ceea ce a fost bun în sufletul neamului nostru românesc, un neam creștin, de oameni de nădejde. Am considerat că a venit timpul ca toate aceste nume prăfuite de timp, de prin cronicile vremii, să fie scuturate de unul ca mine, pentru a le aduce mai aproape de inimile contemporanilor mei.Toți acești vrednici de cinstire strămoși ai noștri, cu nume sonore la vremea lor, din care o parte a răzbit cu greu până la noi, datorită vitregiilor și condițiilor precare ale vremii, vor fi cuprinși laolaltă într-o pagină de istorie locală. Prin ACASSA Bordești, voi scoate din conul de umbră personalitățile vremii, dimpreună cu organizatorii  simpozionului și cu autorii de carte, încercând a-i reda  memoriei colective, prin unirea lor cu prezentul și implicit cu urmașii lor, pentru veșnicie.

Deși tardivă poate, inițiativa d-lui prof. Chiriac, mi-a servit ca model de curaj. Căci am simțit mereu că această foame interioară, pe care a pus-o Dumnezeu în matricea ființială a omului, trebuie continuu alimentată, tot așa cum zilnic ne hrănim trupul! Chiar dacă unele informații se vor repeta, ceea ce este absolut firesc, nădăjduiesc ca cititorii să nu se plictisească. Informațiilor generale folosite de predecesorii mei, culese direct din vechile arhive, le voi imprima un stil propriu și le voi adăuga trăiri personale și amintiri ale unor localnici, cu mult dor și cu o personală rugă fierbinte…Ca profesor,  știu că se citește tot mai puțin azi.De aceea, am gândit să dau o altă față monografiei mele, ca și când aș fi mai degrabă un scenarist intrigant decât un documentarist, așa cum au fost scriitorii locali dinaintea mea. Nu am avut altceva de făcut decât a vă prezenta viața satului nostru într-o manieră mai facilă studiului, care să-i atragă și  pe tinerii comunei  în  a-și însuși valorile noastre perene, creștinești și românești. Așadar, mă văd nevoită să vă lămuresc: scriu astăzi o altfel de monografie; o monografie a oamenilor locului,  cu și despre  bordeștenii secolelor XX – XXI!

În fine, tot răsfoind monografia d-lui Asănache, cu ocazia lucrărilor simpozionului amintit, nu am putut ignora cuvântul lăsat urmașilor săi, adăugat lucrării de peste 250 pagini, un oarece ,,testament” spiritual, aș zice, pentru descendenții direcți la catedra bordeșteană, dimpreună cu ruga sa fierbinte: continuarea muncii de cercetare! Din păcate, această rugăminte nu a avut ecoul scontat, cu excepția profesorului Ionuț Bercaru…Dar, plecându-mă în fața roadelor imensei sale trude, cu oarece umilință și regrete, aș dori să-l asigur Acolo, de unde ne vede acum, dintr-un alt Loc de Rugă și Dor, că acel testament și-a găsit ecou și în inima mea, prin scrierea acestei umile pagini despre Bordeștii de ieri și de azi,  urmându-i prețiosul sfat:,,Trebuie să știm să demonstrăm oricui, că suntem aici de când lumea[1]” Domnule învățător, asta ați făcut dumneavoastră și discipolii, cu prisosință! Dar, ajutată de penel și de cuvânt, mă voi strădui și eu să demonstrez că vă suntem urmași veritabili, care-și prețuiesc obârșia și nu s-au rușinat de ea și care privesc spre viitor cu speranța că, de Acolo de Sus, vrednicii strămoși de odinioară se vor ruga pentru continuitatea neamului în acest spațiu subcarpatic, pentru un trai dus cu demnitatea și curajul unor  adevărați ,,pui de lei!” Iar dvs., să vă fie sufletul ușor, ca pana cu care ați slujit neamul și locul natal, iar memoria, veșnic pomenită! Dumnezeu să-i odihnească cu Drepții pe toți bunii și străbunii noștri, care s-au jertfit pentru bordeșteni și pentru aceste plaiuri mioritice de rugă și de dor, cu conștiința datoriei ce o are fiecare om în această viață pământească! Așa spuneau și fiica și ginerele dvs., d-na dr. Emilia și d-l dr. Gheorghe Chirtoc: ,,Fiecare sat trăiește atâta timp cât are cine să-și amintească de el’’[2].  Și  completez eu azi:  fiecare sat trăiește atâta timp cât mai are cine să (ne) amintească de el, prin ceea ce fac și transmit mai departe, prin puterea cuvântului, scris ori rostit!  Și încă mai are cine, vă asigur!

Fie ca toți cei ce vor citi lucrarea de față să fie străbătuți de dorința de a pune la temelia Bordeștiului de azi gândul lor de recunoștință, ruga lor neîncetată pentru toți cei plecați Dincolo, dar și dorul după oameni ca dumneavoastră, vrednicii fii ai satului, cărora le vom cinsti totdeauna memoria, prin mijloace ce nu știu dacă vor fi vreodată de ajuns! Fie ca toți cei care vor vedea acest titlu de carte să nu uite că a fost cândva un învățător, fiu al acestor plaiuri binecuvântate, care  ne-a lăsat o moștenire unică!

Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu, cu toți Sfinții Lui, între care strălucește Măicuța Domnului, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin! „

---

 

[1] Ghe. Asănache, Ghe. Chirtoc, Costel Anton,  Monografia Comunei și a Mănăstirii Bordești, Ed. Centrului Tehnic Editorial al Armatei, București, 2007, p. 257;

[2] Istorie și creștinism.Lucrările simpozionului Bordești-Brâncoveanu, edț II-2017, coord. I Bercaru, secțiunea ,,Comunicări -Ghe. Chirtoc-o dublă personalitate”- dr. Emilia Chirtoc; p.8;