ORELE 15,45-15,50: PREMIEREA ELEVILOR CU CERCETĂRI DE ISTORIE LOCALĂ TRIMISE PENTRU PROIECTUL EDUCAȚIONAL BORDEȘTI-BRÂNCOVEANU – LUCRĂRILE VOR FI PUBLICATE ÎN VOLUMUL COLECTIV ”ISTORIE ȘI CREȘTINISM”;
ORELE 15,50-16,10: LANSAREA FILMULUI DE PREZENTARE A BISERICII ”ADORMIREA MAICII DOMNULUI” BORDEȘTI;
ORELE 16,10-18: COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE – COMUNICĂRILE VOR FI PUBLICATE ÎN VOLUMUL COLECTIV ”ISTORIE ȘI CREȘTINISM ”;
ARTA LUI PÂRVU MUTU ZUGRAVUL, COL. (RTG.) VET. FĂNEL IANCU
BRÂUL DE LA JITIA, LUCIAN ȘI PETRUȚA LALU
CAZEMATELE DE LA PĂUNEȘTI-VRANCEA, PROF. DR. LIVIU ROMAN
160 DE ANI DE LA UNIREA ORAȘELOR FOCȘANI, SILVIA VRÎNCEANU, #POVESTIM FOCȘANIUL
ARMATA ROMÂNĂ LA 23 AUGUST 1944, CPT. CMDOR. (R.) IULIAN BAȘTUREA
ORELE 15-18: ASOCIAȚIA ACASSA BORDEȘTI: EXPOZIȚIE DE PROMOVARE A TRADIȚIILOR LOCALE DIN BORDEȘTI ȘI DIN VRANCEA
La doar două zile de la resfințirea bisericii brâncovenești din data de 16 august 2022, obștea bordeșteană a avut bucuria continuității evenimentelor locale prin susținerea unei noi ediții a simpozionului local.Nu știu dacă pot spune că acesta din urmă a fost ușor umbrit de precedentul eveniment, de altfel de mare anvergură și de un răsunet ce a depășit granițele județului Vrancea, (poate și pt că aceiași oameni urmau să vină și la simpozion, cu mici excepții…), dar am constatat că nu a mai fost deschiderea de anul trecut…
Poate că această ediție nici ea nu a fost atât de diversificată ca activități, precum precedenta sau altele, nemaiavând prezenți oaspeții din Basarabia sau donații generoase și lipsind volumul anual comemorativ, dar asociația Acassa a fost prezentă și în acest an în organizarea expoziției culinare, căutând să aducă ceva nou pe stand. Astfel că, alături de cartea lansată anterior, membrii asociației, prof. Catuța Panaite și soțul acesteia, prof. Costel Panaite, alături de dna Claudia Rusu, cea de a treia membră, s-au străduit să arate priceperea bordeșteanului în imagini , dar și pe viu, prin produsele realizate personal.Așa au gândit să prezinte și alte sorturi de lichioruri de casă decât clasicele vișinată, cireșată, murată ori caisată și trandafirată( lavandă, mentă, nuci verzi, ș.a), zacusca si dulcețuri (de coazăze, mure, cireșe amare)…Au adus goșoșele cu lingura (obținute în ziua respectivă acasă, datorită imposibilității obținerii lor la fața locului…nu pt că ar fi fost imposibil, ci din motive organizatorice!) și au făcut la fața locului limonadă de lavandă. De asemenea, au realizat, pt. prima dată, lumânări decorative tricolore și au exersat în continuare arta obținerii la rece a săpunului de casă , în diverse culori și cu miresme florale naturale, fără aditivi chimici.
Vechea expoziție cu piese textile -cusături, macrameuri, dar și cu tablouri cusute în diferite tehnici, a încercat să atragă atenția vizitatorilor. Din păcate, constatăm oarece abatere a atenției și la adulți, nu doar la copiii epuizați de rețelele de socializare sub diverse pretexte…Nici măcar să le vadă la alții nu mai simt, darămite să le lucreze personal, pt propriul avantaj! Sau poate femeia contemporană e plictisită de ceea ce știe deja sau crede că știe! Eu una am fost surprinsă negativ de faptul că angajații unor instituții locale au vrut să facă doar prezența, nu să participe activ la acest frumos eveniment, care trăiește de la o ediție la alta prin efortul doar a câtorva oameni, pe care-i numeri pe degete! Așa cum scriam și în cartea mea-Bordești, plai de rugă și dor!, mulți bordeșteni nu-s conștienți de însemnătatea simpozionului anual, a bisericii schit care adună laolaltă oameni de cultură, artizani și localnici pentru un singur scop: promovarea Bordeștiului! Cu tot ce a însemnat el, cu trecutul lui găsit în cenușa tradițiilor apuse ori pe cale de dispariție! Cu prezentul lui aflat de vizitatori în iile purtate de elevi sau profesori la ocazii festive precum aceasta sau în macrameurile expuse încă găsite în multe case! În mâncărurile transmise din generație în generație, în meșteșugurile culinare înnoite! Dar acestea pot fi viitor sau nu! Depinde de noi, dacă întreținem acest foc interior, aceste preocupări pt. tradiție! Cred că ar trebui să arătăm ceva mai mult interes și respect cu toții pt. trecut și prezent, ca să poată exista și viitor pt. satul românesc! Pentru autentic, pentru valoare!
Un alt punct forte al simpozionului anual, dar tot așa privit… cu un singur ochi, parcă… este sesiunea de comunicări științifice, care, în acest an , a avut și prezentarea d-nei înv. Petruța Lal (fostă Moldoveanu, sora cantautorului Aurel Moldoveanu, omagiat și de cartea mea), care ne-a vorbit despre renumitul ,,Brîu de la Jitia”.
Nu a lipsit nici în acest an, dna dr. Emilia Chirtoc, în ciuda vârstei de peste 80 ani, care a făcut cinste evenimentului chiar prin simpla sa prezență.
Nu au lipsit nici producătorii locali de vinuri, care ne-au încântat cu aroma sortimentelor de vinuri, promovate prin etichetă și degustarea binecunoscută în rândul celor prezenți.
Iar marea mea bucurie a venit din surpriza sosirii neanunțate a doi vechi prieteni, oameni de litere și publiciști ai unor reviste de interes național -Origini), care au fost prezenți și la lansarea cărții, anul trecut.
Mulțumim pt. oportunitatea de a promova tradiția locală și comuniunea din comunitatea locală atât organizatorului principal-prof. Ionuț Bercaru, care a luat acest jug de mult timp asupra sa, cât și Primăriei Bordești, care a pregătit spațiul necesar expunerii și ne-a ajutat cu infrastructura!
Slavă Domnului pt. toate! Îl rugăm să ne dea putere să reluăm anual același drum, cu alte și alte cărări, toate ducând în același loc: Bordești-plaiul nostru de rugă și dor!
Din inițiativa părintelui Cristian Muscalu, parohul comunității religioase din Bordeștii de Jos, care avea o mai veche colaborare cu Fundația Sf. Sava din Buzău, ACASSA Bordești avea să purceadă la drum pentru a încheia un parteneriat cu parohia, în legătură cu organizarea unei tabere de vară în campusul de la Bisoca, locație aflată în posesia amintitei fundații. Astfel că în vara lui 2019, președinta ACASSA. profesoara Catuța Panaite, a strâns un grup de elevi ce locuiau în Bordești și a plecat să exploreze frumoasa zonă buzoiana, cu gândul că va putea înlesni comuniunea unor tineri din comunitatea locală cu alții de seama lor.Surpriza a fost mare, însă: grupul majoritar cu care trebuia să își petreacă timpul era din Basarabia, din raionul Criuleni, care poposea în țara noastră pentru prima dată, și asta prin intermediul unei asociații din Iași. Chiar își imaginau ce schimburi zdravene aveau să facă ei pe tema tradițiilor! Din păcate, iarăși surpriza: nici profesorii, nici elevii moldoveni nu au avut habar de ceea ce înseamnă o tabără creștină și ca atare nu au fost pregătiți pt asta! În plus, am constatat că Moldova de peste Prut nu mai este azi ceea ce a fost cândva , așa cum credeam noi…Cu toate acestea, noi ne-am văzut de activitățile noastre, nu puține la număr, invitându-i și pe ei la câteva dintre ele, copiii pictând, cântând, jucând împreună și participând la întreceri sportive comune, la o lecție de pictură și la mult așteptatul foc de tabără.
În prima zi- la ora de geografie-am construit un rebus pe tema locului-Bisoca, am conștientizat împreună rolul acestei tabere deosebite, în care dincolo de regulile de conviețuire în comun într-un mediu tipic școlăresc elevii au descoperit că trebuie să facă rugăciune la masă, să participe la slujbele publice împreună în biserica din campus, să fie supervizați de preoți și elevi de la seminarul teologic buzoian (unde pr Milea este profesor), elevi care erau voluntari în tabără și spijineau buna organizare a timpului (la modul general!). Am discutat apoi pe tema sănătății, dar divin, a hranei naturale din tabără și a nutriției sănătoase, dar am și cercetat împrejurimile. A doua zi, la foișor, am avut o cateheză pe tema ,,Copilul în fața tv și computerului”, dar și a jocurilor de perspicacitate , finalizând cu cântări creștinești.
Ziua următoare ne-a dat posibilitatea de a ne arăta creativitatea în domeniul artelor plastice, în cadrul unui atelier de pictură și cusături tradiționale. Călătoria la muntele de sare ne-a oferit șansa verificării tonusului privind puterea fizică, dar și posibilitatea recunoașterii și recoltării unor plante medicinale pt obținerea ceaiului de la micul dejun. Sâmbătă 20 iulie am petrecut-o în mod spiritual, la slujbă-utrenie și liturghie, băieții exersând bătaia de toacă și ulterior în discuții de aprofundare a comportamentului tânărului creștin în biserică. A doua zi, duminică, a fost iar un real popas duhovnicesc, cu vizită la mănăstirea Poiana Mărului, unde copiii au cântat cântece patriotice la final.Au învățat să se roage în comun, fete și băieți, fiecare cu rolul lui în Biserica lui Hristos. Au luat binecuvântare de la ieromonahul Dionisie, după ce au servit masa la ctitoria celebrului stareț Vasile, înhumat la Poiana Mărului cu secole în urmă.
,,(…) Dar cea mai impresionantă zi a fost cea de 22 iulie, când părintele Mihail (n.n. -Milea) a venit să ne cunoască și să ne premieze personal pentru contribuția adusă la promovarea tradițiilor și culturii, a credinței și valorilor noastre străvechi de pe cuprinsul Daciei sale iubite, încreștinată de Sf. Ap. Andrei. Părintele a fost întâmpinat cu pâine și sare de către copiii din Bordeștii Vrancei, transmițându-i-se astfel nu doar mulțumirile lor pentru ocazia de a fi una cu frații de peste Prut, din ținutul Criuleni, ci mai ales bucuria de a fi îngeri în trup, prin purtarea acestor straie îngerești, după cum s-a exprimat părintele ulterior, adică costumele naționale pe care bunii și străbunii lor le-au purtat cândva. După ce P.C. părinte ne-a îmbrățișat pe fiecare în parte, ne-am prins cu toții într-o horă, cântând cu simțire românească și emoție duhovnicească. În sala de mese, unde ulterior părintele ne-a invitat la masa de seară, copiii din Bordești au susținut un mic concert de cântece românești, cu iz religios și național, arătând că ei sunt pe drept cuvânt continuatorii lui Ștefan cel Mare și Sfânt și ai lui C-tin Brâncoveanu, cel ce și-a jertfit pruncii sub sabia musulmanilor păgâni, uniți într-un cuget românesc.
Pentru că am avut ocazia să aniversăm și ziua de naștere a uneia dintre fetele noastre, am împărțit apoi tuturor o feliuță de tort, făcut acolo, în bucătăria campusului, și apoi am încins o horă pe cinste, copii și profesori, la foișorul nostru de taină.
Dar am împărțit, în zilele ce au urmat, și cunoștințe despre tradițiile și obiceiurile locale, nu doar între grupurile de elevi, ci, ulterior, și cu localnicii din Bisoca, încercând să ridicăm la înălțime tot ceea ce am trăit vreme de o săptămână aici, în satul copilăriei gazdei noastre, bunul și iubitorul de oameni părintele Mihail Milea, căruia îi mulțumim și pe această cale pentru că a reușit să poarte prin lume numele de român, alături de cel al Bisocii sale dragi, ridicând totul la înălțimea celor…10 stele!” Așa scriau copiii și profesoara lor în cartea de onoare a campusului taberei de la Bisoca, profund încântați de șansa oferită lor și mulțumiți de cele ce au trăit și aflat pe aceste meleaguri.
Grupul nostru a avut în componență 7 fete și 4 băieți: Dimitriu Maria și fratele ei Dănuț, Alexandra Fulga și colega ei Carmina Streche, Denisa Panaite, Anne Marie Barbu, Alina Modreanu, frații Georgescu Violeta și Ionuț, Roberto Giurcan și Cosmin Potop.
Timp de o săptămână (17-24 iulie) copiii au participat la toate aceste activități, stabilite de însoțitoarea grupului, în spiritul apartenenței la Aceeași Dreptmăritoare Biserică, învățând mai bine solidaritatea între semeni și comuniunea din Biserică, prin liturghisire și rugă comună. Totodată, au ajuns să cunoscă obiceiuri și tradiții sătești aproape uitate în comuna lor natală, vizitând-o în satul Recea pe tanti Maria Bîra (cu fiica Luminița Apostu-căsătorită în satul Cerbu a comunei Jitia vrânceană), un meșter popular bisocean care încă lucrează costume populare( a se vedea foto). Elevii noștri, enoriași ai părintelui Cristi Muscalu, în parte, și ai părintelui Dan Burducea, în parte, au încheiat totul în spirit școlăresc, cu rugă comună și susținând un test de verificare a celor realizate în tabară, fiind premiați și evidențiați fiecare în parte.
Bucuria trăirii unei astfel de experiențe unice nu a fost mică. Cu toții ne-am întors de la Bisoca, dintr-o tabără creștinească cum foarte puține există în țară, mai sporiți, mai câștigați duhovnicește , mai dornici de progres privind dezvolarea noastră personală, ca oameni și ca creștini. Mai contienți de faptul că timpul este ireversibil și că trebuie trăită fiecare clipă la intensitate maximă, întrucât el nu este al nostru, ci este al Domnului, care ne-a dăruit viața ca pe un dar superm și ca pe o unică șansă de a trăi în veșnicie prin faptele noastre pământești. Slăvit să fie Domnul și Sfinții Săi!
DOMNULUI INVĂȚĂTOR
,,Eu sunt un mag de lege nouă,
Un biet nebun orbit de-o stea,
Ce am venit să v-aduc vouă
Poveștile din țara mea.’’
Așa scria învățătorul
Ce țara-ntreagă-a cucerit
Cu vasta sa monografie
Despre Bordeștiul său iubit.
Pe o copertă, o filă-albastră,
Portretul lui zâmbește iar,
Rostind tăcut povestea noastră,
A bordeștenilor din Deal.
Nu-i om să nu-i știe lucrarea
Și jertfa-i toată ce-a adus
Ca un prinos de mulțumire
Puterilor celor de Sus!
Privirea-i caldă, vorba-i lină,
Au îmblânzit orice soldat,
Iar de pe front a fost să vină
Erou, cu laurii pe cap.
Biserica la piept a strâns-o
Și neamul el l-a apărat,
Iar pana-n slujba lor a pus-o,
Dar înapoi un pas n-a dat!
El l-a urmat pe Brâncoveanu,
Grijind de ctitoria lui,
Și ridicând tot bordeșteanu’
De la opinca satului.
Tezaur de monedă veche
Într-un muzeu a adunat,
Iar Suvorov și cu Ureche
În fața lui ei s-au plecat.
Slujind Treimea cea Cerească
Domn’ Asănache-a ridicat
Troiță-n deal, să mulțumească
Eroilor căzuți din sat.
De-aceea aici întreg poporul
Ridică-un gând curat la Cer,
Se-nchină la Mântuitorul
Și murmură un ,,leru-i ler’’.
O rugă scurtă, o sfântă cruce
Își face orice bordeștean,
Când dă răspântia s-apuce
Spre Nuci, spre Recea sau spre Deal.
O lumânare azi aprind
Și eu ca orișice sătean,
Iar crucea-i albă o sărut
Cu-adânc respect și cu alean.
Cu drag și cu recunoștință
Vorbesc ai mei contemporani
De-nvățătorul Asănache
Și azi și-n veci...ani după ani!
Dincolo de implicarea anuală a mai multor instituții, inclusiv cea a Bisericii, în a organiza și a promova simpozionul anual Bordești-Brâncoveanu, ediția din anul 2021 a fost mult asteptată și de public, format din localnici si nu numai. După aproape doi ani de pandemie, care a pus opreliște pe multe din manifestările culturale din țară și din lume, oamenii dornici să își redobândească viața și libertatea au dorit să se revadă, să-și învingă temerile privind noua boală și să înceapă să retrăiască în comunitate și-n comuniune. Au reieșit la rampă. În tot acest timp, slujitorii condeiului, între care și eu, nu au stat degeaba… Au scos din ungherele minții și inimii, din măreția interiorului lor ceresc, iubirea pentru Dumnezeu și pentru semeni sub forma unor lucrări scrise. Personal, am lucrat mai mult de 2 pentru a strânge documente, a studia si a scrie monografia ,,Bordești, plai de rugă și dor!”, lucrare de cca 500 pagini. Pe lângă lansarea cărții aici menționate, cele două ong-uri locale- Provita și Acassa, si-au adus fiecare contributia sa. ACASSA a organizat standuri cu produse tradiționale, alimentare, de cămară și proaspete, leacuri naturiste și produse cosmetice făcute în gospodăria bordeșteană, ilustrând astfel pe viu cele cuprinse în paginile cronicii președintei, autoarea cărții. Totodată, au fost expuse câteva obiecte artizanale, cusături și tablouri , ș.a , alături de alte asemenea, schițe sau picturi ale pictorului Cosmin Voiculeț, arătând talentul nativ manifestat în rândul bordeștenilor și descendenților lor. Deși încă în viață la acea vreme, mama mea, Veta-Vasilica Voiculeț, nu a putut fi prezentă la simpozion, suferind o operație pe șold în urmă cu două – trei luni și nefiind complet recuperată.Dar prin cartea scrisă împreună cu ea, pe fondul multor discuții și înregistrări audio-video, ea a fost alături de mine, așa cum va fi totdeauna, așa cum avea să fie și la următoarea ediție, din anul 2022, când ea plecase deja de câteva luni…
Printre cei prezenți au fost și fiicele celor doi intelectuali bordeșteni, cărora eu am dedicat în mod special cartea, înv. Gicu Bercaru și Ghe.Asănache, respectiv d-nele Doina Racovițeanu și dr Emilia Chirtoc, care au fost plăcut surpinse de acțiunea mea. Am avut alături mulți colegi profesori și prieteni, cunoștințe și rude. Totodata, prin invocare, sora mea decedată Doinița, a cărei zi de de naștere era tocmai în acea zi, 5 august, cred că am avut-o alături și pe ea, căreia s-a ținut un minut de reculegere, alături de alți invocați ai momentului.
A fost un real moment de dor și de rugă în comun, după 2 ani de tăcere!
Mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate! Pentru că mi-a dat puterea să revin la propriu la viață, după o formă relativ gravă de covid, să alipesc o filă proprie în cronica Bordeștilor de altădată, să mă bucur cu cei din comunitatea locală de această realizare!
Vă invit pe toți cei dornici de a retrăi viața satului secolului XX, copilăria și tinerețea personală, bucurându-vă sufletul într-un spirit juvenil pe alocuri , comic pe altele, citind cartea, ce se poate achiziționa direct de la autoare!
La 5 aug 2021, în cadrul simpozionului anual ,,Bordești-Brâncoveanu”, președinta asociației umanitare ACASSA, cu sediul în Bordești (județul Vrancea), a lansat volumul ,,Bordești, plai de rugă și dor”, apărută la editura ieșeană Stef, condusă de un bordeștean nonagenar, în persoana d-lui prof. dr. Stelian Chiriac.
Prezența destul de însemnată pt perioada pandemiei, a mărturisit că evenimentele culturale locale au făcut înconjurul comunei, cel puțin, oamenii fiind dornici de comunicare și,de ce nu, de comuniune, simpozionul desfășurându-se în incinta bisericii- schit zisă a lui Brâncoveanu. Astfel că, în acest an, 2021, asociația ACASSA a fost prezentă nu doar cu expoziția de produse locale, cu bucate tradiționale și produse meșteșugărești obținute în sânul familiei prof. Panaite Catuța și Costel,ci și cu cartea dedicată oamenilor locului,
Prezentarea cărții a fost făcută de către amfitrionul simpozionului, prof. Ionuț Bercaru, el însuși autor al multor articole și lucrări de profil, unele publicate chiar la editura Stef. Întrucât editorul, d-l S.Chiriac nu a putut fi prezent, a fost delegat I, Bercaru să ia cuvântul în deschidere. Uterior acestuia, autoarea mărturisea în fața celor prezenți următoarele:
,,Cartea aceasta este răspunsul unei chemări de suflet a unui împătimit al condeiului, împlinirea unei datorii, nu doar o confesiune ca răspuns la plăcerea de a scrie. Așa cum am menționat in introducere , revenind acasă din București, m-a urmărit un cuvânt al filozofului Petre Țuțea, care zicea că periodic cineva trebuie să scrie pt a semnala că mai existăm pe orbită…Un nou imbold însă mi-a fost dat de dragul nostru editor, d-l prof dr S. Chiriac, fiu al comunei noastre, devenit cel mai viu exemplu pt mine, de la care am învățat în ce 3 ani de când ne știm că niciodată nu e prea târziu pt a-ți împlini un vis, să aduci un obol de recunoștință locurile natale și oamenilor lui.
Am numit lucrarea de față, Bordesti plai de rugă si dor, …,, o altfel de monografie a bordeștenilor” întrucât, în încercarea de a creiona lumea satului, am evocat nu atât locuri, ca repere strict istorico-geografic și culturale, în maniera specifică monografiilor, științifică și bazată pe statistici, cât mai degrabă oameni și fapte din secolul trecut, trecând din sfera științifică în cea a literarului, prin imagini și documente personale, extinse ulterior la rude, vecini și cunoștințe și câteva zeci de modele de referință ale comunității. Subiectul ei pare să curgă sinuos într-un stil personal, atractiv-zic eu- și mai facil studiului decât o monografie propriu zisă, dând o notă proprie informațiilor istorice locale culese din lucrările de referință ale autorilor cunoscuți, în speță înv. Ghe. Asănache și prof. I. Bercaru, lucrări ce au constituit punctul de plecare în demersul meu literar. Așadar, presărând ici- colo un monolog, ici colo un dialog între personaje, o descriere sau o schiță a vieții satului, am dorit să subliniez o idee centrală: aceea că Bordeștii există de când lumea, ca să-l citez pe dl Ghe. Asănache, descoperirile arheologice menționate arătând că cetatea dacică din Cândești este continuatoarea celei din epoca bronzului, ceea ce ne face să credem că Bordeștii există cu mult înaintea atestării documentare din sec 17(1638). De asemenea, am dorit să subliniez și faptul că oamenii comunei sunt oameni bine înfipți în rădăcinile lor, oficial seculare pe aceste plaiuri, căutând să se întoarcă mereu la vatră. Că au fost mereu capabili de eroism, în fața năvălitorilor și apți de a-și apăra moștenirea lăsată de străbuni, atât acasă dar și peste graniță, chiar dacă uneori plătind cu prețul vieții. Chiar și adăugând propriile mele povești de viață, ca autor, am dorit să ofer o altfel de lucrare bordeștenilor mei, cum bine sublinia d-l Chiriac-să nu mă las mai prejos- căreia nu puteam să nu-i imprim un aer de autoritate având la îndemână informațiile culese din lucrările amintiților mei predecesori, care, se știe, au studiat temeinic arhivele vremii.
Cartea se întinde pe 10 capitole, respectiv pe circa 550 pagini, cu peste 30 pag color ilustrative, cu anexe ce oferă documente istorice dar și imagini -surprinză din panoplia reprezentativă a înaintașilor și chiar a contemporanilor noștri, iar la final chiar și câteva curiozități, precum existența unei echipe de fotbal- Recolta Bordești, a unei bănci populare de întrajutorare-Banca Brâncoveanu înființată de inv. Petre Chințoiu, devenită mai târziu o filială CEC și o cale ferată( în fapt 3) care a străbătut arealul comunei noastre pt. transportul forestier și de care cei mai mulți dintre noi , cei de azi, nu știm nimic.
Cititorul va afla că Bordeștiul este și un vechi și renumit centru cultural și spiritual, prin cele 2 schituri ridicate în sec, 17, în epoca brâncovenească, respectiv schitul Bordești (unde ne aflăm azi) și schitul Recea, cu școlile lor aferente. Apoi va descoperi simbolul sacralității în prezența celor 2 monumente bordeștene- cel mai vechi, un cimitir legat de Bătălia Crăciunului din dec. 1916 și cel mai nou, ridicat în cinstea eroilor bordeșteni, două obiective istorice care ne spun de altfel cine suntem, de unde venim și chiar încotro mergem. Însăși ridicarea acestor monumente demonstrându-ne că bordeștenii sunt oameni cu frica lui D-zeu și cu iubire de neam și de țară, cu respect față de înaintașii lor.
De asemenea, capitolele următoare ne prezintă zestrea de suflet a bordeștenilor, nu doar moștenirea fizică a satelor de la Curbura Subcarpaților, o comoară încă prezentă în tradițiile și obiceiurile locului, transmise din tată în fiu până azi, nu doar în petrecerea sărbătorilor religioase, ci și în îndeletnicirile ce mai continuă încă, în primul rând viticultura și creșterea animalelor, dar și în obiceiurile culinare, legate de începutul și sfârșitul vieții omului, de petrecerea postului bisericesc și a sărbătorilor religioase și laice(cartea oferind rețete pt. multe dintre preparatele bucătăriei bordeștenilor-cozonac, turte de Ajun, colivă și mucenici, dar și secretele obținerii multor preparate pt cămară sau pt sănătatea trupească, celebre rețete naturiste culese din lumea satului îndeosebi).
Cum era și firesc, ca profesor, nu am putut ocoli ceea ce mă doare mai tare, situația din învățământul românesc, pe care am pus-o față în față cu cea trăită pe pielea noastră, ca elevi. Așa că voi oferi cititorului meu portretul cadrului didactic de ieri dar și de azi, arătând că suntem cu toții plămada învățătorilor și profesorilor noștri, considerați de noi toți adevărate modele de viață. Și ne vom putea lăsa copleșiți nu doar de felul cum decurgeau orele, ci ne vom bucura și ochii și sufletul privind chipurilor educatorilor bordeșteni care ne-au făcut oameni, cum bine zice o vorbă românească de pe la noi.
Pornind de la titlul cărții, desigur, nu putea lipsi un capitol despre dorurile noastre…, despre dorul după trecut.Deși mulți tineri îndeosebi trăiesc clipa azi, spunând că trecutul e trecut, s-a dus și nu mai contează ce a fost înainte, eu cred că noi oamenii avem în noi sădit un anume dor după trecut. După ceea ce nu mai avem, după tot ceea ce ne lipsește, după tot ceea ce am pierdut…Iar Sf Liturghie din Biserica Ortodoxă surprinde asta cel mai limpede, cuprinzându-i pe toți din neam în clipa prezentă a rugăciunii de obște în comuniune, actualizând vremea prin Jertfa Dlui Hristos, întru care se mântuiesc toți, cei de la început până la sfârșitul timpului, neamuri și generații întregi. Scriind această carte, am considerat că a venit vremea să împrospătez memoria consătenilor mei, așezând în inimile contemporanilor acele nume prăfuite de vreme, pe care le-am scos din umbră sau uitare spre a le reda memoriei colective, așezându-le acolo unde le e locul.
Probabil d-l editor a sperat să vorbesc mai mult despre implicațiile comunismului asupra vieții țăranului bordeștean. Nu am făcut-o insistent din mai multe motive, nu doar pt că nu am vrut să supăr pe unii… Am vorbit despre CAP și colectivizare, despre raționalizarea alimentelor și cotele date de țăran statului, de așa zisa ilegală tăiere a animalelor și de raziile poliției, despre rigorismul învățământului bazat pe sistemul de pedepse și despre viața Bisericii confruntată cu ateismul, concret chiar și despre pedeapsa primită de înv. bordeștean Victor Isofăchescu, perindat prin 4 penitenciare… În plus, nu am dorit să mă abat de la povestea mea, de la confesiunea mea, scriind ce am trăit concret, nu cele ce am citit prin multele cărți.Tocmai pt că am înțeles grozăvia atâtor ani de dictatură și impactul ei asupra românului, mai ales cel de la sat. Dar și pt că am sperat ca cei care au trăit ororile regimului comunist să nu le uite, alături de greutățile vieții dusă la țară, și să-și amintească acum cu plăcere tot ce e de amintit. Și chiar am vrut ca generațiile următoare să le cunoască, nu să le ignore!.
Trecând mai departe, am dorit ca cititorii să se și bucure regăsind graiul bordeștenilor de altădată aproape neschimbat în dialogurile cu mama mea, în special. Sper că vor dori să-și cunoască, după citirea cărții, mai bine izvoarele și să redescopere frumusețea comunei lor, prin trăirea vie a tradițiilor și obiceiurilor locului, cât și personalitățile care fac cinste comunei: chiar contemporanii nativi pe care nu-i știu, ca sculptorul Ionel Alexăndrescu și poetul Virgil Panait. Sau pe defuncta Daniela Andone –Manea, fost ofițer al Poliției Române, un model real de conduită pt ei.Și să concluzioneze cu mirare că o comună cu doar câteva sate, supusă sistematizării teritoriale până a rămas cu doar 2 sate(și alea despărțite o vreme administrativ si religios), cât și flagelului social al colectivizării agricole, totuși a rezistat în timp pe harta României! Să știe că satele noastre au fost alipite altor comune învecinate ori au dispărut( Linți, Râmna, Recea), denumirile lor păstrându-se până azi în zona comunei.
E de înțeles că fiecare, în funcție de domeniul în care lucrează, are datoria de a duce mai departe zestrea de suflet și moștenirea înaintașilor lor. Cei ca mine, autorii de carte, au datoria de a trezi interesul concetățenilor lor, indeosebi al tinerilor, prin astfel de lucrări, care să ateste iar și iar vechimea comunei noastre, prin descoperiri arheologice din zonele Eforie, Vărsătură și Valea Mare, de care urmașii se pot bucura pe viu, vizitând colecția muzeală Ghe. Asănache de la școala din centrul comunei. Și nădăjduiesc că vor fi străbătuți de un sentiment patriotic, și de un dor după trecut, așa cum s-a întâmplat și cu noi. Și vor fi cu atenția sporită la nivelarea obiceiurilor locale prin deschiderea către alte culturi și religii! Căci da, azi avem condiții de trai mai bune, dar precum zicea nenea Sandu Voiculeț într-o poezie, era mai bine înainte în simplitatea vieții la țară, neîmpovărați de păcate, și nefiind plecați în afara ei. Schimbarea feței vieții satului s-a făcut treptat, firesc, cu implicarea edililor și a conducătorilor religioși, iar de curând cu implicarea unor oameni inimoși care au avut curajul să pună pe roate afacerea vieții lor la ei acasă, nu în altă parte! Frații Toni și Mihai Chiriac, familia nepotului prof. Ghe Fiștoc, Cristina și Adrian Fiștoc, Mirela Voiculeț, și nu în ultimul rând cele 3 ong- uri locale, ProVita, Acassa și Fiii satului B. de Jos.
Închei cu gândul că așteptăm ca și tinerii de azi să fie capabili de jertfe și să ne imite în a trăi sentimentul acestei apartenențe sociale și religioase, LA EI ACASĂ, care vor putea spune așa ca mai toți marii oamenii de artă și cultură că ,,nicăieri în lume soarele nu răsare mai frumos ca în satul natal”!Care vor conștientiza frumusețea lui(unicitatea așezării, diversitatea obiectivelor turistice) și-l vor purta în suflet pretutindeni, așa cum am făcut-o și noi. Sunt mândră că m-am născut la Bordesti, și nu-s simple vorbe… pe acest tărâm de rugă și dor, unde m-am întors pt. totdeauna! Și, citându-l pe ofițerul în rezervă Costel Anton, de m-aș mai naște o dată, tot aici aș vrea să fie, în casa părinților mei, Titu și Vasilica Voiculeț, care au crescut 4 copii și m-au învățat că trebuie să mă dăruiesc celorlalți, comunității, tot așa ca și în familia lor; care mi-au arătat, prin exemplul lor personal, că trebuie să împart ceea ce am și să mă pun în slujba oamenilor, prin fapte bune, pentru a putea readuce pe buzele tuturor numele satului meu: Bordești, plai de rugă și dor!
Și pt. că am dedicat această carte în special unor intelectuali deosebiți ca înv. Ghe Asănache și Ghe. Bercaru și pt că azi, prin lucrările acestui simpozion, facem și comemorarea d-lui prof. Ghe Fiștoc, trecut la Domnul de doar câteva luni, iar azi este chiar ziua de naștere a defunctei mele surori, Doinița, ca și pt faptul că unii dintre cei menționați în carte( precum tatăl artistului Aurel Moldoveanu sau fiica dnei mele educatoare Tutuța Bârhală, Zâna) au plecat dintre noi chiar în zilele astea, propun un scurt moment de reculegere pt ei și pt toți înaintașii și personalitățile zugrăvite în cartea de față care azi nu mai sunt … D-zeu să-i ierte si să-i odihnească cu Drepții Lui! Fie-le amintirea veșnică! Amin!
Cât despre motivația de a scrie, autoarea menționa următoarele:
,,Dedic această carte tuturor bordeștenilor care m-au inspirat în scrierea ei, începând cu părinții mei, Veta-Vasilica și Dumitru-Titu Voiculeț, cărora le datorez viața și împlinirea mea profesională. Apoi soțului meu, profesorul Costel Panaite, care m-a sprijinit în tot acest demers, dar și tuturor colaboratorilor mei de orice fel. În mod deosebit, însă, cinstesc memoria a doi învățători: a d-lui Gheorghe Asănache și a d-lui Gheorghe Bercaru, două modele de rară vrednicie personală și de iubire jertfelnică pentru urmașii lui Bordea…
Înainte de toate, Îi mulțumesc Preaslăvitului Dumnezeu, Care mi-a dat forța necesară de a-mi transpune dorința în faptă! Și, Care, lungindu-mi zilele, în aprilie 2021, m-a întors familiei și comunității! De asemenea, aduc mulțumiri preoților, editorilor, autorilor de carte (folosită ca bibliografie), tuturor celorlalți colaboratori care și-au adus obolul personal în scrierei acestei lucrări, o altfel de monografie, pe care bordeștenii o merită cu prisosință”.
,,(…)Ca orice împătimit al condeiului, după un timp, am avut și eu un gând firesc: să scriu și o carte despre pământul pe care am văzut lumina soarelui, Bordeștiul meu drag, plai de rugă și de dor. Poate unii se vor întreba:,,De ce…de rugă”? O să le răspund simplu. Pentru că aici au existat două vechi schituri cu viață de rugăciune de obște, lăcașuri binecunoscute, ridicate în vremea Sfântului Constantin Brâncoveanu: Schitul Bordești și Schitul Recea, unde au existat și primele școli ale vremii, și între pereții cărora s-au depănat multe povești de dor, în amintirea strămoșilor locului. Poate alții se întreabă mai abitir: ,,De ce …de dor”? Pentru motivul că de aici s-au ridicat mulți oameni citiți, care au dus mai departe, în lume, prin munca lor, prin trăirea și opera lor, numele și dorurile acestor plaiuri de rugăciune și de cânt, oameni care au transmis mai departe generațiilor de tineri poezia și istoria locurilor natale.
La un moment dat, m-am întrebat dacă mai are sens să fac acest demers, atâta timp cât vrednicul de pomenire înv. Gheorghe Asănache, având sprijinul altor doi confrați mai tineri, a întocmit și publicat o monografie așa de vastă și de bine documentată, de completă ca fond. Și mai ales pentru faptul că, pe tărâmul acesta istoric-monografic, îi urmase deja mai tânărul profesor Ionuț Bercaru. Din acest motiv, am ales să stau deoparte mulți ani de la întoarcerea mea acasă, cu mulțumirea că cele ce au fost de scris despre comuna noastră, Bordești, s-au scris de către cei doi profesori localnici.
Dar iarăși simțirea mea lăuntrică a primit un nou imbold…De astă dată, din partea unui fiu de frunte al comunei noastre, plecat departe de Bordeștiul său iubit, dar totdeauna purtând în ființa sa dorul după satul natal, Bordeștii de Jos. Nimeni altul decât d-l prof. univ. dr. Stelian Chiriac, pe care l-am cunoscut în urmă cu 3 ani, datorită implicării mele în desfășurarea lucrărilor Simpozionului anual ,,Bordești-Brâncoveanu”. Pe acest editor-corifeu al culturii moldave l-am găsit, la cei aproape 90 de ani, plin de râvna de a mai face ceva pentru ai lui și de dorul după locurile natale, despre care vorbește totdeauna cu mare însuflețire la întâlnirile fiilor satului. Așa ne-am intersectat pașii: pe fondul transmiterii unor valori comune, inclusiv al colaborării privind scrierea monografiei satului Bordeștii de Jos, mama mea fiind și ea fiică a respectivului sat. Exemplul domnului profesor mi-a dat curaj, determinându-mă să reflectez la faptul că niciodată nu e prea mult ori prea târziu pentru a-ți aduce obolul personal de recunoștință în privința promovării locurilor natale. Atunci mi s-au risipit îndoielile și am regândit inițiativa mea de a prezenta faptic valorile comunei Bordești, scoțând la iveală, de sub obrocul uitării, tot ceea ce a fost bun în sufletul neamului nostru românesc, un neam creștin, de oameni de nădejde. Am considerat că a venit timpul ca toate aceste nume prăfuite de timp, de prin cronicile vremii, să fie scuturate de unul ca mine, pentru a le aduce mai aproape de inimile contemporanilor mei.Toți acești vrednici de cinstire strămoși ai noștri, cu nume sonore la vremea lor, din care o parte a răzbit cu greu până la noi, datorită vitregiilor și condițiilor precare ale vremii, vor fi cuprinși laolaltă într-o pagină de istorie locală. Prin ACASSA Bordești, voi scoate din conul de umbră personalitățile vremii, dimpreună cu organizatorii simpozionului și cu autorii de carte, încercând a-i reda memoriei colective, prin unirea lor cu prezentul și implicit cu urmașii lor, pentru veșnicie.
Deși tardivă poate, inițiativa d-lui prof. Chiriac, mi-a servit ca model de curaj. Căci am simțit mereu că această foame interioară, pe care a pus-o Dumnezeu în matricea ființială a omului, trebuie continuu alimentată, tot așa cum zilnic ne hrănim trupul! Chiar dacă unele informații se vor repeta, ceea ce este absolut firesc, nădăjduiesc ca cititorii să nu se plictisească. Informațiilor generale folosite de predecesorii mei, culese direct din vechile arhive, le voi imprima un stil propriu și le voi adăuga trăiri personale și amintiri ale unor localnici, cu mult dor și cu o personală rugă fierbinte…Ca profesor, știu că se citește tot mai puțin azi.De aceea, am gândit să dau o altă față monografiei mele, ca și când aș fi mai degrabă un scenarist intrigant decât un documentarist, așa cum au fost scriitorii locali dinaintea mea. Nu am avut altceva de făcut decât a vă prezenta viața satului nostru într-o manieră mai facilă studiului, care să-i atragă și pe tinerii comunei în a-și însuși valorile noastre perene, creștinești și românești. Așadar, mă văd nevoită să vă lămuresc: scriu astăzi o altfel de monografie; o monografie a oamenilor locului, cu și despre bordeștenii secolelor XX – XXI!
În fine, tot răsfoind monografia d-lui Asănache, cu ocazia lucrărilor simpozionului amintit, nu am putut ignora cuvântul lăsat urmașilor săi, adăugat lucrării de peste 250 pagini, un oarece ,,testament” spiritual, aș zice, pentru descendenții direcți la catedra bordeșteană, dimpreună cu ruga sa fierbinte: continuarea muncii de cercetare! Din păcate, această rugăminte nu a avut ecoul scontat, cu excepția profesorului Ionuț Bercaru…Dar, plecându-mă în fața roadelor imensei sale trude, cu oarece umilință și regrete, aș dori să-l asigur Acolo, de unde ne vede acum, dintr-un alt Loc de Rugă și Dor, că acel testament și-a găsit ecou și în inima mea, prin scrierea acestei umile pagini despre Bordeștii de ieri și de azi, urmându-i prețiosul sfat:,,Trebuie să știm să demonstrăm oricui, că suntem aici de când lumea[1]” Domnule învățător, asta ați făcut dumneavoastră și discipolii, cu prisosință! Dar, ajutată de penel și de cuvânt, mă voi strădui și eu să demonstrez că vă suntem urmași veritabili, care-și prețuiesc obârșia și nu s-au rușinat de ea și care privesc spre viitor cu speranța că, de Acolo de Sus, vrednicii strămoși de odinioară se vor ruga pentru continuitatea neamului în acest spațiu subcarpatic, pentru un trai dus cu demnitatea și curajul unor adevărați ,,pui de lei!” Iar dvs., să vă fie sufletul ușor, ca pana cu care ați slujit neamul și locul natal, iar memoria, veșnic pomenită! Dumnezeu să-i odihnească cu Drepții pe toți bunii și străbunii noștri, care s-au jertfit pentru bordeșteni și pentru aceste plaiuri mioritice de rugă și de dor, cu conștiința datoriei ce o are fiecare om în această viață pământească! Așa spuneau și fiica și ginerele dvs., d-na dr. Emilia și d-l dr. Gheorghe Chirtoc: ,,Fiecare sat trăiește atâta timp cât are cine să-și amintească de el’’[2]. Și completez eu azi: fiecare sat trăiește atâta timp cât mai are cine să (ne) amintească de el, prin ceea ce fac și transmit mai departe, prin puterea cuvântului, scris ori rostit! Și încă mai are cine, vă asigur!
Fie ca toți cei ce vor citi lucrarea de față să fie străbătuți de dorința de a pune la temelia Bordeștiului de azi gândul lor de recunoștință, ruga lor neîncetată pentru toți cei plecați Dincolo, dar și dorul după oameni ca dumneavoastră, vrednicii fii ai satului, cărora le vom cinsti totdeauna memoria, prin mijloace ce nu știu dacă vor fi vreodată de ajuns! Fie ca toți cei care vor vedea acest titlu de carte să nu uite că a fost cândva un învățător, fiu al acestor plaiuri binecuvântate, care ne-a lăsat o moștenire unică!
Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu, cu toți Sfinții Lui, între care strălucește Măicuța Domnului, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin! „
[1] Ghe. Asănache, Ghe. Chirtoc, Costel Anton, Monografia Comunei și a Mănăstirii Bordești, Ed. Centrului Tehnic Editorial al Armatei, București, 2007, p. 257;
[2] Istorie și creștinism.Lucrările simpozionului Bordești-Brâncoveanu, edț II-2017, coord. I Bercaru, secțiunea ,,Comunicări -Ghe. Chirtoc-o dublă personalitate”- dr. Emilia Chirtoc; p.8;
Biserica- monument de la Bordești a renăscut, precum pasărea Phoenix!
Da, a renăscut din propria sa cenușă, după mai bine de 3 veacuri!SLAVIT FIE DOMNUL, CU TOȚII SFINȚII LUI, care veghează la bunul mers al lucrurilor, răspunzând rugilor noastre! Biserica schit de la Bordești a fost resfințită la data de 16 august 2022, fiind redeschisa bordeștenilor spre slujire, după ce mai întâi, prin osârdia înaintașilor, a fost inclusă circuitului turistic, tot mai mulți vizitatori călcându-ne pragul…O sa redau aici o parte din lucrarea personală-Bordești, plai de rugă și dor!, apărută la editura ieșeană Stef, în anul 2021. Pandemia de coronavirus, care a schimbat multe în viața românului de azi, a oprit însă veștile despre aceste mărețe evenimente locale, care ne-au marcat profund pe noi,bordeștenii. Între timp mai mulți consăteni de-ai noștri au părăsit lumea aceasta, între care și mama mea.Din păcate, chiar eu însămi am fost foarte aproape de moarte (de 2-3 ori într-un an și jumătate…), ceea ce a făcut ca lucrurile privind acest site să rămână pe loc.Cel puțin altfel a stat situația cu scrierile, astfel că a văzut lumina tiparului cartea la care lucram de câțiva ani. Din această ,,altfel de monografie”, o cronică, după cuvântul prof. de Istorie Ionuț Bercaru, voi reda referințele privind schitul brâncovenesc.
,,(…)Cum era și firesc, ctitoria clucerului Mănăilă, deși a rezistat peste veacuri, fiind salvată de la pieire, nu mai corespunde astăzi întru totul vechii înfățișări, așa cum ne-o arată lămurit și scriitorii noștri locali. Însă frumusețea și eleganța ei dintru început nu au părăsit-o, în ciuda neglijenței colective manifestată atâta timp. Nu doar timpul i-a fost potrivnic, ci și exploatarea propriu zisă și lipsa responsabilității… Ca să nu mai vorbim de inconștiența unor oameni care nu și-au educat suficient copiii asupra valorilor locului și care și-au scrijelit numele lor…,,importante” peste capodopera lui Pârvu Mutu! Din păcate, trebuie să recunoaștem că au existat și există și azi asemenea oameni! Practic, mulți bordeșteni nu au fost conștienți de valoarea deținută de acest așezământ! Și NICI AZI NU SUNT! În ciuda celebrei sale obârșii și a rolului jucat în viața bordeștenilor de-a lungul secolelor trecute! De pildă, ceea ce încă îmi stăruie în minte este sentimentul de frică, ce ne întâmpina la intrarea în biserică, sau poveștile de groază, depănate la școală, despre liliecii cuibăriți în cafas, emoție care covârșea măreția celor spuse de profesorii însoțitori, adesea. Astăzi, această rară ,,lebădă neagră”, cum au numit-o scriitorii menționați, are doar o turlă, acoperită cu tablă roșiatică de cupru, iar trupu-i zvelt nu poartă o porfiră roșie, menită împărăteselor lumești, ci o rochie de mireasă, alb curat…Are și uși noi, care încearcă să le copie pe cele autentice, și, deși azi deține doar 30 % din pictura originală, a devenit un obiectiv de interes cultural pentru zona Vrancei. Ce spun acești specialiști, care ne tot vizitează comuna? Că ,,suntem în faţa unei duble opere de înaltă calitate: cea executată de cei mai buni meşteri ai epocii de construcţie şi valoarea adăugată de o restaurare de excepţie a începutului de secol XXI’’[1]. Și că e firesc ca opera aceasta să reintre în cultul Bisericii și totodată în traseele turismului românesc! Nu să fie iar neglijată! În acest sens, trag un semnal de alarmă asupra necesității implicării autorităților mai mult în securizarea și paza obiectivului în sine, pentru a îngrădi intrarea copiilor nesupravegheați ori a animalelor în curtea interioară a schitului! Cu siguranță se poate face ceva prin implicarea responsabililor și conștientizarea populației!
În anul 1911 schitul a fost părăsit de monahi, datorită alunecărilor de teren, după ce mai înainte a fost neglijat și sărăcit de toți, inclusiv deposedat de o mare parte dintre moșii, cu care legea lui Cuza îi împroprietărise pe clăcașii din zonă, dându-le înapoi pământurile luate de boierii locului și donate schitului, prin legea secularizării averilor mănăstirești. Localnicii aveau să rămână fără biserică, motiv pentru care bordeștenii vor merge la Mănăstirea Recea, pentru o perioadă de circa 30 de ani. O parte dintre odoarele vechii biserici aveau să fie mutate, ca o binecuvântare a locului, la noua biserică a satului, ce se va ridica între anii 1938-1942.
Cu toate acestea, hramul schitului nostru a fost multă vreme sărbătorit în curtea bisericii brâncovenești, la data de 15 august, pentru că acolo erau încă morții satului. Cu timpul, după mutarea cimitirului, în anii ‘80, la noua biserică, cum era și firesc, a început a se sărbători hramul noii biserici, la 8 septembrie. Copil fiind pe atunci, d-na Caty Tudor (fostă Gheorghe) povestește:,,Crezi că am mâncat vreodată o mâncare mai bună ca cea pe care o mâncam pe Valea Bisericii, pe 15 august? Nu, niciodată! Sau unde eram noi copii, nu știu…Dar, îți spun, acel eveniment avea o asemenea încărcătură emoțională! Toți, cu mic, cu mare, cu cățel, cu purcel, ne strângeam dis de dimineață la Schitul Brâncoveanu, pentru pomenirea morților. După slujbă, ne așezam pe iarbă, in curte, întindeam fețe de masă și scoteam din coșurile de răchită mâncarea: fripturi, plăcinte și mai ales brânză cu smântână…Nu o să uit niciodată anii copilăriei mele, nici ziua hramului schitului nostru!…”
Restaurarea schitului brâncovenesc și-a legat soarta de cea a învățătorului Ghe. Asănache, după cum se vede limpede și azi, un bun creștin și un mare iubitor de istorie locală. Dumnealui a inițiat, în noiembrie 1980, simpozionul științific ,,Bordești- trecut, prezent și viitor”, legat de cultura Monteoru de pe Valea Mare, în principal, ocazie cu care s-a pus și problema scrierii unei monografii a comunei, respectiv cea a ridicării unui monument în cinstea eroilor locului, căzuți în ultimele trei războaie. Ceva mai târziu, profesorii de Istorie, bordeștenii Gheorghe Fiștoc și Ionuț Bercaru, au putut continua, fiecare la măsura lui, opera de valorificare a patrimoniului cultural local,prin susținerea simpozionului științific tematic la monumentul cel mai drag sufletului oricărui bordeștean:Schitul Brâncovenesc. La 10 martie 2015, la ctitoria clucerului Mănăilă, s-a ținut prima slujbă, celebrându-se 100 de ani de la declararea ei ca monument istoric. De atunci, anual, biserica devine neîncăpătoare în zilele simpozionului Bordești-Brâncoveanu, cel mai semnificativ eveniment cultural din zonă, care glăsuiește despre măreția și vechimea locului și despre inițiativa unor oameni inimoși din comună, care nu vor să uite de unde au plecat și unde au ajuns, datorită simțirii lor personale și dorului după istoria plaiurilor natale”.
Demn de adăugat este faptul că dorința nutrită în adâncurile noastre spirituale zeci de ani(și 7 ani de la prima slujba ținută aici după restaurare!) a devenit realitate!Un sobor de preoți și diaconi, conduși de arhiereul locului, Î.P.S.Ciprian, arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a fost prezent la marele eveniment local, atât de așteptat, dându-și astfel mâna cu parohul bisericii din Bordeștii de Sus (de care aparține biserica schit din vremea lui Brâncoveanu) și cu edilul comunei, primarul Adrian Gavrilă, spre a finaliza lucrările privind redeschiderea schitului pentru slujire. O mare de oameni a avut bucuria de a se închina în lăcașul reinnoit, îmbrăcat în haine de sărbătoare, chiar în ziua pomenirii Martirilor Brâncoveni-Sf Ctin Brâncoveanu cu cei 4 fii ai săi și cu sfetnicul Ianache, cărora, indirect, bordeștenii le datorează construcția acestui schit, prin dregătorul familiei domnești, clucerul Mănăilă.Personal, am mare evlavie la Sf. Martiri Brâncoveni, pe care i-am numit patroni spirituali ai asociației noastre ACASSA BORDEȘTI.De aceea, acum și aici, le grăiesc o mulțumire profundă pt că ne sunt modele de virtute și de sacrificiu suprem. Și-i invoc totodată spre a ne călăuzi pe calea mântuirii, în solidaritate frățească, sprijnindu-ne în demersurile noastre spre a ne atinge scopul. Să păzească viața noastră de tot răul și vechea biserică s-o țină deschisă totdeauna! Dumnezeu să ne ajute, pt. rugile Marilor Mucenici români!
[1] Prof.Anca Brătuleanu în Dilema veche, nr. 402, 20-26 oct. 2011;
A.C.A.S.S.A.-ASOCIAȚIA CREȘTINĂ PENTRU APOSTOLAT SOCIAL: SUNTEM ALĂTURI! 